Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Avansează lucrările la Unitatea de Primire Urgențe

Pe final de februarie avansează și lucrările la noua Unitate de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”.

”Amenajăm la Galaţi una dintre cele mai moderne UPU din ţară. S-a dublat suprafaţa actualei secţii de urgenţe, de la 700 la 1.400 de metri pătrați, a fost creat un spaţiu special pentru accesul ambulanţelor şi se lucrează la reconfigurarea circuitelor medicale. Noua secţie de urgenţe va fi dotată cu echipamente medicale, inclusiv un computer tomograf. Deja CT-ul a fost adus în spaţiul unde va funcţiona, urmând ca, în cel mai scurt timp, specialiştii de la Bucureşti să înceapă asamblarea lui. Acest computer tomograf va fi folosit doar pentru pacienţii care ajung la urgenţe”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean, pe pagina sa de Facebook.

Valoarea investiţiei este de aproximativ 1,5 milioane de euro, finanţarea fiind obţinută de CJ în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.