Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE Eugen Hristache părăsește Prefectura

În Monitorul Oficial al României nr. 209 de miercuri, 3 martie 2021, a fost publicată Hotărârea de Guvern cu privire la încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcției de prefect al județului Galați de către Eugen Hristache, începând de joi, 4 martie 2021. Acesta a avut, astfel, un mandat de nici cinci luni la șefia Instituției Prefectului, locul său urmând a fi luat, în cel mai scurt timp, de către Gabriel Aurelian Panaitescu.

Totodată, hotărârea prevede că Eugen Hristache va preda lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu în termen de trei zile de la data încetării mandatului.

UPDATE:

Tot astăzi, 3 martie 2021, Gabriel Aurelian Panaitescu și cei doi subprefecți desemnați de partidul Național Liberal, Andra Mihaela Costache și Paul Cristea au fost numiți în funcție, conform hotărârilor de Guvern publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Numirile își fac efectul începând cu data de joi, 4 martie.

Fostul conducător al instituției, Eugen Hristache, a punctat pe pagina de Facebook că împreună profesioniștii cu care a luat decizii, ”multe dintre ele dificile, mai ales că vizau restricții impuse de pandemie, (și – n.r.) am lucrat contra-cronometru, atunci când a fost vorba despre situații de urgență”, mulțumindu-le acestora.

În nici 18 luni de guvernare liberală, instituția din strada Domnească nr. 56 a cunoscut trei schimbări de nume în fotoliul de prefect al județului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.