Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Contract pentru anveloparea a încă trei blocuri

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de creștere a performanței energetice la blocurile de locuințe G2 și G3 din cartierul Țiglina 2 și C6C din I.C. Frimu a fost semnat, anunţă Primăria Galaţi. Valoarea se ridică la 4.143.109 lei fără TVA, durata este de 15 luni, iar contractor este Asocierea Consumcoop Galați Societate Cooperativă – Submit SRL.

Conform Primăriei, pe lângă izolarea termică exterioară, schimbarea integrală a elementelor vechi de tâmplărie cu profile PVC și geam termoizolator triplu, se vor face lucrări de izolare a conductelor de agent termic, se vor schimba corpurile de iluminat cu lămpi economice și senzori de mișcare, se va reface stratul de acoperire cu beton al armăturilor de la planșeul peste subsol, se vor instala noi sisteme de ventilare a subsolului, rampe de acces pentru persoane cu dizabilități.

Investiţia face parte dintr-un proiect cu finanţare europeană în valoare de 5.984.163 de lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 3.590.498,16 lei, contribuția Primăriei și a asociațiilor de proprietari fiind de 2.393.665,45 lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.