Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A fost ales cel de-al doilea viceprimar al Galaţiului

Consilierul local PSD Lucian Valeriu Andrei a fost ales viceprimarul municipiului Galaţi cu 15 voturi favorabile, şase voturi „împotrivă” şi patru voturi nule. Contracandidatul social-democratului, consilierul local USR PLUS Daniel Zinica a primit nouă voturi „pentru”, patru voturi „împotrivă” şi 12 voturi nule.

„Le mulţumesc colegilor mei pentru votul exprimat. De acum înainte, pe lângă politică o să trebuiască să fac şi politici”, a declarat noul viceprimar. „Şi administraţie!”, a ţinut să-l completeze primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. „Şi administraţie, da”, a admis noul ales.

Aşa cum aţi mai putut citi în ziarul "Viaţa liberă", Lucian Andrei, în vârstă de 41 de ani, este la al doilea mandat de consilier local şi lucrează ca inspector de stat la Inspectoratul de Siguranță Feroviară Galați din cadrul Autorității Feroviare Române. „Sunt inginer în transporturi format la Universitatea Politehnica din București, sunt absolvent de master în managementul calității în inginerie, și sunt un om care muncește în mediul disciplinat al căilor ferate, în domeniul siguranței circulației”, declara social-democratul în campania electorală a alegerilor locale din 2020. La acel moment, îşi exprima convingerea că expertiza și experiența lui sunt necesare în serviciul de transport public, informatizarea aparatului de specialitate al Primăriei, dar şi în activitatea de reglementare a serviciilor publice.

Lucian Andrei va fi coleg cu viceprimarul în funcţie al Galaţiului, social-democratul Sorin Enache.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.