Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Masca de protecție se va purta în continuare în zonele aglomerate

Sâmbătă, 15 mai, odată cu intrarea în vigoare, la nivel național, a măsurilor de relaxare a restricțiilor sanitare în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Galați a adoptat o decizie prin care se identifică, în municipiile Galați și Tecuci, 37 de zone cu potențial de aglomerare. Pentru acestea, se instituie măsura obligativității purtării măștii de protecție.
Mai concret, în municipiul Galați este vorba despre faleza inferioară și cea superioară, parcurile din oraș, inclusiv cele ale șahiștilor, piețele, talciocul, platoul de la Sala Sporturilor, promenadele din zona blocurilor P și de la Potcoava de Aur, dar și strada Brăilei (în cartierele Țiglina 1, Micro 18 și Micro 19), precum și stațiile de transport în comun. La Tecuci, pe lângă piețe și zona agroalimentară Cernicari, parcările centrelor comerciale Kaufland, Lidl și Penny și un număr de șase străzi (Artei, 13 Septembrie, Traian, Pieței, Ștefan cel Mare și Unirii) intră în această categorie.
Conform informațiilor din presa centrală, în Capitală, o măsură similară privind păstrarea obligativității purtării măștilor de protecție în spațiile deschise a fost instituită doar în jurul unităţilor de învăţământ, pe o rază de 50 de metri, unde există potenţial de aglomerare la venire şi la plecare, nici măcar în Centrul Vechi. Ar mai fi de spus că zicala "câte bordeie, atâtea obiceie" se aplică de minune și în județul vecin. La Brăila, CJSU local a menținut, în primă fază, interdicția de circulație pe timp de noapte. Sâmbătă seara, însă, prefectul a revenit și a precizat că va corecta de îndată anomalia, pe care a denumit-o "eroare materială".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.