Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Negociere pentru terenul de la Liceul de Artă

Constituirea comisiei de negociere în vederea achiziționării unor imobile necesare desfășurării în condiții optime a activității specifice de administrație publică locală va fi supusă aprobării consilierilor locali la şedinţa de joi, 27 mai 2021. Conform documentelor, din componența comisiei de negociere urmează să facă parte membrii Comisiei de buget-finanțe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, a Consiliului Local Galați. Iar secretariatul comisiei va fi asigurat de funcționarii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, numiți prin dispoziție a edilului-şef.
Principala misiune a comisiei va fi să negocieze achiziţiile "în condiții de oportunitate și respectare a principiilor legalității și eficacității utilizării fondurilor publice".
Primul obiectiv îl reprezintă terenul pe care este construită sala de festivităţi a Liceului de Artă, despre care aţi citit în repetate rânduri în ziarul "Viaţa liberă".
De asemenea, comisia va negocia cumpărarea unui teren liber aflat în imediata vecinătate a Cimitirului "Sf. Lazăr", în vederea extinderii acestuia.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.