Mircea Cristea, împotriva reducerii pensiilor
* Guvernul „decontează” pe spinarea pensionarilor, spune liberalul *
Influenţat de manifestaţia pensionarilor de ieri, din faţa Prefecturii, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Galaţi, Mircea Răzvan Cristea, a schimbat tema conferinţei de presă, declarând: „Cred că este o imensă eroare din punct de vedere moral, să decontezi anul electoral 2008 pe buzunarul pensionarilor este prea mult!”
În ianuarie anul trecut situaţia se putea redresa cu sacrificii sociale mai mici (salarii reduse cu 7–9 la sută), dar factorul electoral a împiedicat acest lucru, a mai spus liberalul.
Cristea a criticat planul guvernamental anti-criză lansat săptămâna trecută: „S-a cerut solidaritate, dar această cerere nu poate fi agreată dintr-un motiv foarte simplu”: bugetul anului trecut a fost prevăzut pentru o creştere economică de 3,5 la sută.
Deşi era de aşteptat că de fapt urmau scăderi şi creşteri economice, „cu toate astea s-au fundamentat costuri pentru 2009, inclusiv salariile, ca şi cum România nu scădea economic cu 10 la sută, ci creştea cu 3,5 la sută”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.