Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

De ce îi trebuie Primăriei un gard de doi metri

Cu 16 voturi „pentru”, zece voturi „împotrivă” şi o abţinere, gardul care ar urma să fie ridicat în cadrul proiectului „Amenajări exterioare sediul Primăriei Galați” a fost adoptat.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, administraţi locală îşi doreşte pentru sediul din strada Domnească nr. 54 un gard format din soclu plin, placat cu plăci ceramice de culoare gri, cu închideri din panouri de fier forjat pe latura de sud, împrejmuire ce va fi dublată cu un gard viu. Conform documentelor, „latura de sud a imobilului necesită completarea împrejmuirii deoarece creează disconfort atât vizual, cât şi funcțional”.

Întrebat în ce constă acest disconfort, primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, a explicat: „Noi creăm, pare-se, disconfort vizual vecinului. Nu numai că se vede în curtea dumnealui, dar se poate şi ajunge foarte uşor acolo. Dacă dumnealui vrea, poate ajunge până la o acţiune în grăniţuire. Nu e musai, nu e cel mai imperativ proiect pe care trebuie să-l facem, dar avem o discuţie ceva mai aprinsă de multă vreme pe tema asta cu vecinul. Poate ajunge să ceară şi în instanţă lucrul acesta. Cel mai probabil ar şi câştiga. Dar e la latitudinea dumneavoastră dacă votaţi”.

Proiectul a fost aprobat. Nimeni nu a fost intrigat, însă, şi nu a cerut explicaţii cu privire la valoarea totală a investiţiei, de 95.820,39 lei fără TVA, de la bugetul local, durata de realizare fiind de 12 luni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.