Se schimbă 416?
* Venitul minim, garantat numai prin muncă, susţine preşedintele Chebac *
Săracii şi-ar putea primi ajutorul bănesc numai pentru lucrări concrete executate!
„Am avut discuţiile cu Ministerul Muncii vizavi de Legea 416 a venitului minim garantat, pe care noi [PSD-ul] am promovat-o încă din mandatul 2000–2004, ca un ajutor social”.
„Am constatat că este de fapt o modalitate de a încuraja nemunca, nu munca! Şi va trebui să transferăm totul la Legea 76 şi acolo să se facă pe bază de devize de lucrări”.
„Aşa vom avea şi o dezvoltare a comunităţilor, a oraşelor, prin folosirea forţei de muncă, vom face şi economie la bugetul administraţiei locale, prin lucrările care se fac”, i-a informat preşedintele Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, Eugen Chebac, pe primarii din judeţ prezenţi, marţi, la lansarea unui proiect al CJ.
Legea nr. 76/2002, care priveşte sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, a fost actualizată în 2008.
Acum aflăm că se discută pe marginea modificării Legii venitului minim garantat, spre a condiţiona în mai mare măsură acordarea ajutorului social în funcţie de munca efectiv depusă.
Foarte multe comentarii din ultimii ani au criticat faptul că beneficiarii Legii 416 se complac în a sta cu mâna întinsă şi a consuma banii la cârciumă, administraţiile locale mai mult încurcându-se decât folosind această forţă de muncă delăsătoare şi inegal calificată.
Practic, statul încurajează lenea, susţin mulţi critici ai legii, iar aceasta putea fi acum modificată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.