Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primăria Galaţi angajează un şef şi un subaltern

Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unei funcţii publice de conducere vacante de șef al Serviciului Organizare Evenimente, Primăria municipiului Galaţi anunţă pe portalul propriu că organizează concurs. Este vorba despre un post nou creat în organigrama administraţiei locale, după cum aţi putut afla din ziarul Viaţa liberă.
Candidaţilor li se cer nu doar studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ci şi să fie absolvenți ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă. De asemenea, trebuie să mai aibă vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice. Dosarele de concurs se pot depune până pe 18 august 2021, iar proba scrisă este programată pe 31 august şi va fi urmată de interviu.
Tot Primăria anunţă organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad superior – Serviciul Organizare Evenimente. Candidaţilor li se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe sociale, ramura - științe juridice şi vechime de minimum şapte ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice. Dosarele de concurs se pot depune tot până pe 18 august 2021, proba scrisă este programată pe 31 august şi va fi urmată de interviu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.