Ceauşescu&Partners, pentru Transurb
Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, SC Transurb SA a atribuit firmei constănţene Ceauşescu&Partners un contract, în valoare de 218.400 de lei fără TVA, pentru elaborarea unui plan de restructurare fiscală. În misiunea firmei câștigătoare mai intră: un test al creditorului privat prudent, întocmirea rapoartelor periodice/intermediare privind stadiul implementării măsurilor incluse în planul de restructurare pe an şi a altor documente care vor fi solicitate de organul fiscal competent.
Reamintim că, potrivit directorului general al SC Transurb SA, Dorian Dumitru, societatea a înregistrat datorii restante către bugetul consolidat şi penalităţi şi îşi doreşte să beneficieze de facilităţile fiscale prevăzute de Ordonanţa 6/2019, modificată în luna martie a acestui an. Este vorba despre restructurarea obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei: „Dacă ANAF aprobă acest plan de restructurare, avem posibilitatea de reducere a datoriilor la bugetul de stat de 30 la sută, 40 la sută sau maximum 50 la sută din bază. Se reduce şi tot ce înseamnă penalităţi şi accesorii. Este un câştig foarte mare şi pentru societate, şi pentru Primărie”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.