Director interimar la Calorgal
Alexandru Igor Bejan este noul director general interimar al societăţii Calorgal, în locul lui Marian Alexandru. Potrivit anunţului făcut pe pagina de Facebook a societăţii, noul director a fost numit pe 1 septembrie 2021 de către Consiliul de Administraţie. Mandatul său este de patru luni, după care urmează să fie organizat concurs pentru ocuparea acestui post.
Potrivit declaraţiilor de avere şi de interese, Igor Bejan a fost administratorul Cons Management Parc de Soft, director adjunct al Casei de Cultură a Studenţilor Galaţi şi vicepreşedinte în Consiliul Director al Fundaţiei Andreiana Juventus. De asemenea, la alegerile locale, a fost candidat PSD pentru Consiliul Local Galaţi.
Candidat pe lista PSD pentru Consiliul Local Galaţi a fost şi Marian Alexandru, cel care a condus SC Calorgal. Nu vă putem spune motivele pentru care nu mai este în fruntea instituţiei. Reamintim însă Marian Alexandru a fost numit director interimar la Calorgal de primarul Ionuţ Pucheanu, pe 13 iulie 2016. La vremea aceea, Marian Alexandru era consilier local UNPR, iar edilul-şef l-a considerat „omul potrivit” să conducă societatea de termoficare şi să-şi asume o serie de „decizii radicale”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.