Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Amplu proiect de restaurare a Conacului de la Mânjina

La mijlocul săptămânii trecute, la sediul Consiliului Județean Galați a avut loc conferinţa de închidere a etapei de proiectare pentru consolidarea, restaurarea, reabilitarea și punerea în valoare a Casei Memoriale ”Costache Negri”, din comuna gălățeană cu același nume, mai cunoscută drept Conacul de la Mânjina. Acest proiect are drept scop elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru toate fazele de proiectare ca primă etapă a investiției de consolidare, restaurare, reabilitare și punere în valoare a monumentului istoric, cât și a unui plan de promovare a acestuia. Ulterior, în ședința ordinară de joi, 28 octombrie, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, dar şi acest proiect tehnic, valoarea totală a investiţiei fiind stabilită la aproape 4,4 milioane lei, inclusiv TVA. Astfel, lucrările avute în vedere includ, printre altele, revizuirea, refacerea și curățarea tâmplăriei, inclusiv a pardoselii din lemn, refacerea beciului imobilului prin etanșarea pereților interiori și a pardoselii, realizarea unei hidroizolații orizontale la pereți și tratament cu soluții biocide, a unei hidroizolații orizontale la pardoseală cu membrană bituminoasă, restaurarea porții de acces, dar și înlocuirea instalației electrice (iluminat și forță), înlocuirea instalației de încălzire și a centralei termice, la care se adaugă dotările specifice ale muzeului.
În primăvara acestui an, președintele CJ, Costel Fotea, preciza că ”trebuie redată strălucirea de altădată a conacului de la Mânjina. Vom solicita fonduri de la Ministerul Culturii pentru a pregăti un proiect amplu de restaurare, pe care să-l depunem pe fonduri europene în momentul în care se vor deschide axele de finanţare”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.