Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alte 5,5 milioane lei pentru lucrările prin PNDL

Pe parcursul lunii octombrie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 453,65 milioane de lei, în vederea decontării facturilor pentru 698 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
În județul Galați, alocările pentru investițiile derulate prin PNDL au însumat circa 5,55 milioane de lei. Din acest total, cele mai însemnate decontări au revenit comunei Brăhășești, cu viramente de aproape 1,74 milioane de lei, dar și localităţilor Piscu și Scânteiești, unde alocările au depășit cu puțin câte un milion de lei.
Celelalte unități administrativ-teritoriale din județ care au beneficiat de decontări pentru proiectele demarate prin PNDL sunt: Gohor, Munteni, Valea Mărului, Costache Negri, Nicorești, Schela și Foltești.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.