Ne pregătim pentru al patrulea prefect în ultimii doi ani
Săptămâna trecută, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că la nivelul actualei coaliţii de guvernare s-a stabilit ca acolo unde există preşedinte al Consiliului Judeţean de la un partid va fi şi prefect de la aceeaşi formațiune politică. La Galați, pe ”lista scurtă” a propunerilor ce vizează fotoliul de prefect al județului se află și un tecucean. Acesta, însă, nu este membru al PSD. Contactat telefonic de cotidianul nostru, Claudiu Gavril, fost candidat la primăria municipiului din nordul județului din partea Uniunii Independente pentru Tecuci (UIPT) în alegerile locale de anul trecut, s-a declarat, deocamdată, rezervat, în privința nominalizării.
Din informațiile noastre, chestiunea va fi clarificată în cursul acestei săptămâni, iar noul prefect va fi al patrulea ocupant al ”fotoliului” din strada Domnească nr. 56 în doar doi ani.
Funcțiile de subprefect se pare că vor reveni, la paritate, liberalilor și minorităților naționale. În ceea ce privește ultimul aspect, e interesant de văzut care mai este reprezentativitatea acestora în fostul ”oraș cumplit de negustori”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.