Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fără luminiţe de sărbători pe Siderurgiştilor!

Gălăţenii care se obişnuiseră să admire, de sărbători, luminiţele festive de pe strada Siderurgiştilor vor trebui să-şi ia gândul. Este adevărat că investiţia nu a fost preluată întru totul de la constructor de către Primărie, dar, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, nici în anii viitori nu va fi iluminat festiv: "Noi vrem modernitate, dar nu realizăm că unele chestii moderne, în viitor, ne vor priva de nişte mici plăceri. Stâlpii pe care i-am montat nu pot susţine şi astfel de ornamente. Nu sunt gândiţi pentru aşa ceva, ci doar pentru lămpile cu LED ale iluminatului public. Acolo unde a fost nevoie, pentru susţinerea cablurilor de tramvai, au fost montaţi nişte stâlpi suplimentari, mult mai groşi, gândiţi special pentru a susţine o astfel de sarcină", a explicat primarul, la Reperul Tv. Pentru a pune punct discuţiilor legate de faptul că în multe dintre cartiere nu există ornamente de Sărbători, edilul a ţinut să precizeze: "Nu există nicăieri în lume iluminat de sărbători peste tot. Luminile sunt concentrate într-o anumită zonă, tocmai pentru a crea atmosfera necesară".
Nu mai puţin adevărat este însă că unele zone sunt supraîncărcate cu decoraţiuni şi lasă senzaţia de kitsch. Gătit cu tot felul de fundiţe, steluţe, globuleţe, ţurţuri, brăduţi, perdeluţe luminoase şi alte ornamente, sediul Primăriei îşi pierde din prestanţa de instituţie publică. Dar gusturile nu se discută, nu-i aşa?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.