Buget axat pe investiții la Consiliul Județean Galaţi
În ședința extraordinară de marți, 8 februarie, a Consiliului Județean (CJ) Galați a fost votat bugetul instituției pentru anul 2022.
Astfel, la capitolul cheltuieli a fost prevăzută suma de 924,263 milioane de lei, iar, din acest total, circa 670 milioane de lei reprezintă sumele alocate investițiilor, aproximativ 72 la sută, restul revenind secțiunii de funcționare. De menționat și faptul că, în bugetul de investiții, nu mai puțin de 450 de milioane de lei reprezintă fonduri europene, echivalentul a circa 90 milioane de euro.
Potrivit președintelui CJ, Costel Fotea, în bugetul pe 2022 sunt prevăzute sume pentru demararea studiilor de specialitate pentru realizarea unui aeroport în județ, dar și fondurile necesare pentru realizarea expertizelor și a documentației tehnice necesare construirii noului corp de clădire de la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Ap. Andrei".
"Mai mult, am prevăzut sume și pentru spitalul din Tecuci (după preluarea acestuia prin Hotărâre de Guvern), precum și pentru realizarea unui centru de îngrijiri paliative, modernizarea drumurilor județene, dotarea spitalelor cu aparatură medicală, construirea unei baze de agrement la Gârboavele, restaurarea Bibliotecii "V.A. Urechia" și continuarea investițiilor de mediu în cadrul sistemului de management al deșeurilor din județ", a adăugat același Costel Fotea, după ședința de aprobare a bugetului.
Față de anul trecut, bugetul CJ Galați a crescut cu 68 milioane de lei, ceea ce înseamnă aproximativ opt procente.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.