Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Proiectanţi pentru renovarea a trei imobile destinate sportului

Sala Sporturilor, Arena de box şi Sala de gimnastică sunt cele trei imobile destinate sportului care vor beneficia, în perioada următoare, de atenţia şi serviciile proiectanţilor. Primăria municipiului Galaţi tocmai a atribuit contracte pentru realizarea documentaţiilor necesare modernizării şi renovării lor.
Expertiza tehnică și auditul energetic pentru obiectivul "Reabilitare şi modernizare Sala Sporturilor" vor fi întocmite de asocierea Techmedia Electronics - Bia Consproiect, în 20 de zile. Valoarea contractului este de 37.000 de lei fără TVA.
Tot expertiză tehnică şi audit energetic sunt necesare şi pentru "Creşterea eficienţei energetice şi reabilitare imobil strada Mihai Bravu nr. 3 - Arena de box". Tot asocierea Techmedia Electronics - Bia Consproiect se va ocupa de documentaţie, în 20 de zile, valoarea finală a contractului fiind de 23.000 de lei fără TVA.
Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru "Reabilitare sala de gimnastică strada Dr. Al. Carnabel" va fi întocmită de firma Bia Consproiect, în 90 de zile. În acest caz, valoarea contractului este de 28.990 de lei fără TVA.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.