Dumitru Poalelungi, director general interimar la Administrația Piețelor
Administrația Piețelor Agroalimentare SA Galați are o nouă conducere după ce Marcela Daniela Costea a renunțat, din 23 martie, la funcția de director general al societății din subordinea Consiliului Local Galați pentru funcția de director general al Administrației Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, funcție pe care, de altfel, a mai ocupat-o în trecut.
În urma unei decizii a Consiliului de Administrație (CA) al Administrației Piețelor Agroalimentare SA Galați, în funcția de director general interimar a fost numit, din 28 martie, Dumitru Poalelungi, cel care a fost până în prezent director de Dezvoltare și Investiții al societății. Mandatul de director general interimar este pe o perioadă de patru luni.
De profesie economist, Dumitru Poalelungi a lucrat și el până în 2020 în cadrul APDM Galați, unde, printre altele, a ocupat funcțiile de Șef Birou Marketing și director executiv Managementul Activelor. De asemenea, Dumitru Poalelungi este consilier local la Galați, din partea PSD.
Foto: Arhivă (Dumitru Poalelungi, flancat de Ionuț Pucheanu și Marcela Daniela Costea)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.