Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

”Cetățeni de Onoare ai județului Galați”, contestați de opoziție

Joi, 28 aprilie, la fix treizeci de ani și douăzeci de zile de la prima ședință a instituției din anul 1992, Consiliul Județean (CJ) Galați și-a distins, în mod simbolic, foștii conducători, în cadru festiv, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii.


În deschidere, actualul  președinte al CJ, Costel Fotea a ținut să mulțumească tuturor celor implicați, de-a lungul celor peste trei decenii, în activitatea instituției, iar Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al județului Galați”. După discursul încărcat de evlavie al acestuia, din Săptămâna Luminată, premierile au continuat, post-mortem, cu regretații Răsvan Angheluță și Dumitru Nicolae, președinți ai CJ în perioada 1992-2000.
În mod similar, Dan Lilion Gogoncea (absent de la manifestare, din cauza unei răceli), Eugen Durbacă, Eugen Chebac și Nicolae Dobrovici-Bacalbașa, cei care au condus destinele instituției în intervalul 2000-2016, au fost distinși cu același titlu de ”Cetățean de Onoare al județului Galați”.
Tot în mod ”simbolic”, consilierii județeni liberali, dar și cei de la PMP, în majoritate prezenți online, au votat împotriva ultimelor patru premieri. Într-un comunicat de presă transmis ulterior, PNL – Filiala Galați a motivat decizia prin ”neimplicarea celor menționați în problemele cetățenilor, lipsa realizărilor în majoritatea domeniilor, precum și atitudinea nepotrivită de care au dat dovadă în relația directă cu cetățenii”.
De menționat și faptul că cei prezenți au susținut, fiecare, câte un scurt discurs în care au evocat unele momente din istoria instituției, realizări ale vremurilor, dar și etape ale evoluției CJ din categoria celor mai puțin reușite.
Ședința festivă a continuat cu acordarea de diplome de excelență unor instituții, dar și pentru organizații neguvernamentale din județ.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.