Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sorin „Cattani” Susanu, șeful Protecției Consumatorului Galați, s-a întors la Braşov

Mandatul lui Sorin Susanu în funcția de comisar-șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului (CRPC) Galați s-a încheiat la fel de brusc precum a fost și venirea sa în zona de sud-est a țării, înainte de împlinirea termenului legal de detașare. Prin decizie a președintelui ANPC, Horia Constantinescu, Susanu s-a întors la Brașov, de la începutul lunii iunie. În locul celui supranumit "Cattani", la șefia CRPC Galați a ajuns localnica Mona Fătu, cu care Susanu făcuse "rocada" în această primăvară.

Contactat telefonic de cotidianul nostru, Sorin Susanu a declarat că "nu am reușit să continui ceea ce începusem la Galați. Mai mult ca sigur că am deranjat. În plus, am avut niște inițiative și la Constanța ce nu au fost pe placul conducerii ANPC, care, mai nou, își propune să verifice suprafețele cultivate de producătorii agricoli, ceea ce nu intră în competențele noastre".

În urma lui Sorin Susanu, rămân verificările în forță din piețe și de la o serie de terase și restaurante din Galați, dar și sancțiunile dispuse ca urmare a unui control efectuat la traversarea Dunării cu bacul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.