Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prefectul, supărat pe primari

Un subiect deosebit de important cum e încălzirea în sistem centralizat a municipiului Galaţi a fost dezbătut la Comisia de Dialog Social în absenţa oricărui reprezentant al Primăriei municipiului Galaţi. Nici Primăria Tecuci nu era prezentă! Prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun (FOTO), a remarcat aceste absenţe.

„Am trimis ordinea de zi pe care figura o problemă foarte importantă, de care este direct responsabil primarul. Nu a fost şedinţă la care primarul să participe! (N.R. E vorba despre cel al Galaţiului) Asta înseamnă ignoranţă sau rea voinţă, sau poate a uitat! Putea să găsească o mie de motivaţii. Ideea era să mergeţi să-l întrebaţi pe el de ce nu a participat”.

„O comisie de dialog social poate fi organizată în orice unitate administrativă, şi în Primărie.  Lipsa de implicare în Comisia de Dialog Social este consecinţa unui anumit tip de comportament”, a declarat prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, afirmând că presa este instanţa morală care să îl judece.

La ora aceea, primarul Dumitru Nicolae nu era absent nemotivat. Edilul urbei participa la încheierea lucrărilor de modernizare a Şcolii Generale nr. 38, investiţie derulată prin POR. Dar prezenţa lui la Prefectură putea fi suplinită de unul dintre cei doi viceprimari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.