Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Podul peste Dunăre, cinci ani gratuit pentru șoferi

Podul peste Dunăre, care va face legătura între zona Galați - Brăila cu județul Tulcea, va fi gratuit pentru șoferi în primii cinci ani de la deschidere, conform contractului de finanțare, a declarat luni, la Isaccea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, relatează Economedia. "Eu știu că primii cinci ani este gratis. Este conform procedurilor, fiind vorba despre o finanțare europeană", a declarat ministrul.
Taxa pentru pod este prevăzută în acordul de mediu din 2016, document pe care l-a consultat Economedia. "Două soluţii alternative sunt propuse pentru staţia de taxare: prima este pentru taxare manuală care constă în construirea unei zone de taxare cu cabine aferente, iar a doua constă într-o staţie de taxare automată, care nu necesită nicio modificare a carosabilului, prin instalarea unui portal de detectare", se arată în acordul de mediu pentru podul care costă aproape 500 de milioane de euro, fonduri europene.
Podul peste Dunăre ar urma, potrivit ultimelor grafice de lucrări, să fie gata în cursul lunii decembrie 2022, iar cei 23 de kilometri ai drumurilor de legătură în cursul anului 2023.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.