Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Valori în creștere, pentru obiective de investiții ale Consiliului Judeţean

În şedinţa ordinară, încă neprogramată, a Consiliului Judeţean Galaţi din luna noiembrie sunt propuse, pe ordinea de zi, alte două proiecte de hotărâri pentru actualizarea unor obiective de investiţii.
În primul rând, pentru proiectul bazei de agrement cu specific pescăresc Zătun 2, aflat în implementare în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014 – 2020, este necesară suplimentarea valorii cheltuielilor neeligibile ale proiectului cu suma de 249.531,39 lei cu TVA. Acest lucru apare conform expertizei tehnice întocmite pentru lucrările rămase neexecutate ce a inclus preţuri actualizate la zi, dar şi datorită lucrărilor suplimentare ivite ca urmare a diferenţelor dintre studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic

În acest sens, bugetul total al proiectului ar urma să ajungă la 3.226.342,79 lei inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă este 1.737.190,03 lei. În mod similar, ca urmare a scumpirilor din ultima vreme, şi lucrările nestructurale şi de instalaţii aferente Secţiei de Cardiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” se preconizează a fi suplimentate până la o valoare totală a investiţiei de 2.419.006,29 lei inclusiv TVA, din care C+M (construcţii-montaj) 2.089.977,17 lei. La începutul acestui an, valoarea proiectului era estimată cu circa 600.000 de lei mai puţin.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.