Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Economie de amorul artei

De ce nu s-a aprobat rectificarea bugetară la Iveşti? „Eroare!”, parează primarul comunei, Ion Corpaci (PSD).

„Am aprobat rectificarea pe 16 august şi chiar am transmis această informaţie, prin telefon şi Prefecturii. Ştiţi ce economie se face prin concedierea a doi paznici? O sumă de 240 de milioane de lei vechi”, ne-a mai răspuns primarul.

Mulţi, puţini, banii economisiţi nu îl ajută pe Ion Corpaci (FOTO) pentru că „suma nu rămâne în comună, ci pleacă tot la Bucureşti. Este o lege ca să fie, asta e!” – o măsură aberantă a legii, în opinia majorităţii edililor.  

Corpaci a precizat că modificările aduse organigramei au constat în restructurarea a cinci posturi, din care trei erau vacante (consilierul primarului, bibliotecar şi registrator) iar două, ocupate de paznici. „În total aveam 5 paznici, dar vom avea numai 3”, spune Corpaci.

De unde a rezultat necesitatea concedierilor? „Păi s-au produs încurcături în privinţa numărului de locuitori. De la Statistică s-a spus că Iveştiul are 9.800 de locuitori, în timp ce la Evidenţa Populaţiei apare că avem 10.225 de locuitori. Datele de la Evidenţa Populaţiei sunt mai aproape de realitate, având în vedere câte alegeri am tot avut, moment în care acestea se reactualizează”.

„Însă nu s-a luat în calcul această cifră [care permitea un număr mai mare de angajaţi ai primăriei], ci numărul transmis de la Statistică. Aşa a reieşit că trebuie să desfiinţăm cele 5 posturi”, spune primarul, demonstrând încă o ambiguitate a legislaţiei!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.