CJ a încheiat acordul cu APIA pentru ajutoare alimentare
* Consiliul nu-şi asumă însă răspunderea pentru condiţiile de depozitare asigurate de Agenţie *
Consiliul Judeţului Galaţi a aprobat încheierea Acordului de cooperare privind furnizarea de produse alimentare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Este vorba despre distribuirea de ajutoare alimentare din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, derulat cu resursele financiare atribuite României prin regulamente europene.
Consiliile judeţene au obligaţia de a încheia cu A.P.I.A. acorduri cu privire la modalitatea de punere în aplicare a planului, ceea ce a făcut şi CJ Galaţi. Deci, bani europeni, inclusiv din contribuţia României, pentru săraci. Un lucru bun!
Rău e că, din câte se vede, nu avem siguranţa că vor fi corect depozitate sau că, Doamne fereşte, nu vom avea unde să le depozităm…
Căci, în expunerea de motive a proiectului de hotărâre a CJ, este menţionat însă şi că „depozitele stabilite încă din anul 2009 de A.P.I.A. Galaţi nu îndeplinesc condiţiile sanitar-veterinare necesare depozitării de alimente; Consiliul Judeţului Galaţi nu-şi asumă răspunderea în acordul cu A.P.I.A Galaţi pe anul 2010 pentru asigurarea condiţiilor sanitar-veterinare la aceste depozite”.
Deci, UE dă alimente, rămâne să avem şi unde să le ţinem până vor ajunge la sărmani…





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.