A plătit 1.000 de lei ca să poată achita 140! Primăria ia cu două mâini, dar întârzie să plătească
Bun-găsit în Galațiul situațiilor absurde în care autoritățile încasează cu vârf și îndesat, înainte de termenul scadent, dar întârzie să-și achite obligațiile care le revin prin lege. Concret, un gălățean ne-a sesizat, cu indignare că, pentru a-și putea achita abonamentul de parcare în termenul impus de autorități a fost constrâns să achite obligații fiscale scadente peste câteva luni sau chiar la finele anului. Altfel spus, ca să poată plăti contravaloarea abonamentului de 140 de lei - sumă scadentă la 16 ianuarie - a trebuit să achite Primăriei... 1.000 de lei, valoare scadentă la 31 decembrie 2023! Asta în condițiile în care tot 1.000 de lei are și el de încasat de la Primărie, ca stimulent pentru copilul care i s-a născut în august.
„Sunt plin de indignare când scriu aceste rânduri, iar motivele sunt îndreptate către Primăria Galați, pe care o lăudam și o respectam până la acest moment”, ne-a scris un gălățean pe adresa redacției. A ținut să sublinieze că întotdeauna și-a plătit dările la timp și chiar în avans de foarte multe ori, plăți pe care le face online, pentru a nu îngroșa rândurile la ghișeele deja supraaglomerate.
După cum ne-a relatat, știind că trebuie să plătească abonamentul de parcare pentru anul 2023 până pe 16 ianuarie, a intrat pe platforma online de plăți. A descoperit că, pentru a achita abonamentul de parcare, trebuie să-și plătească impozitele datorate Primăriei: „Plătesc taxele care erau scadente până la 31.03.2023 în ideea că poate se deblochează și plata abonamentului de parcare. Surpriza mea a fost ca, în ziua următoare, să îmi apară o nouă taxă, de reabilitare termică, scadenta pe 31.12.2023. Surpriza cea mare a fost că posibilitatea plății abonamentului de parcare a dispărut complet”, ne-a relatat gălățeanul.
Pentru a fi sigur că nu pierde locul de parcare, cetățeanul a mers la Direcția de Taxe și Impozite de unde a aflat, după aproape două ore de așteptare, că trebuie să plătească totul pentru a se debloca plata acestui abonament: „În concluzie, pentru o plată de 140 de lei a trebuit să plătesc 1.000 de lei, sumă scadentă la sfârșitul anului 2023”, ne-a spus cu năduf gălățeanul.
Tot 1.000 de lei ar fi trebuit să primească și el ca stimulent pentru că în august 2022 a devenit tată pentru a doua oară. Deși a primit confirmarea oficială că este eligibil pentru această sumă, nu a primit încă nimic: „Stau să mă întreb dacă este firesc ca noi, cetățenii acestui oraș, să fim corecți față de instituția amintită, iar aceasta să își bată joc de noi prin impunerea abuzivă de restricții și să își plătească datoriile față de noi atunci când își aduce aminte?”, ne-a scris cetățeanul.
Ce spune Primăria Galați
La rândul nostru, am solicitat explicații Primăriei Galați. Care este motivul pentru care plata abonamentului de parcare este condiționată de achitarea tuturor celorlalte obligații fiscale care au altă scadență. De asemenea, am întrebat la ce termen de la aprobarea cererii se face plata stimulentului de 1.000 de lei pentru nou-născuți.
Primăria ne-a comunicat că situația semnalată de gălățean a apărut ca urmare a faptului că nu a fost efectuată plata abonamentului pentru locul de parcare până la sfârșitul anului trecut, potrivit regulamentului.
„Precizăm în context că avem în vedere unele modificări la regulamentul de atribuire a locurilor de parcare, pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor, în sensul stabilirii unui termen mai mare până la care se pot efectua plățile abonamentelor. Menționăm că până la această dată, peste 1.800 de persoane dintre cele aproximativ 2.200 au achitat contravaloarea abonamentelor pentru locurile de parcare rezidențiale pentru anul 2023.
În ceea ce privește acordarea stimulentului pentru nou-născuți ce necesită alocări de la bugetul local, vă comunicăm că pentru cererile aprobate în luna august a anului trecut plata se va face la sfârșitul acestei luni, cel târziu începutul lunii viitoare”, ne-a transmis Primăria.





Oameni buni! Nu vi se pare că acești lefegii la stat își bat joc de cetățenii urbei? Că grija lor de căpătâi este să ia bani pe orice căi și mijloace, bani cât mai mulți? Salariile lor nesimțite nu trebuie plătite la zi, fără întârziere? Dacă accesați site-ul Primăriei la declarații de avere, la s
@ domnule/ doamna Marcu D. , aveți dreptate dar nu uitați că traim in democratie și avem ce am votat. Unii au murit că noi să putem vota. Dacă prin absurd toți cetatenii Galațiului s-ar supara și s-ar duce la primarie să îi fugareasca pe funcționari , după tot la vot se ajunge. E adevărat că in
Total fals.
Felicitări proaspătului tătic și să îi trăiască cei doi îngerași ! Cât despre educația financiară, când vor crește cei doi voinici, să nu le spună el nimic și să îi trimită la școală, că altfel ajung ca el. Problema este una simplă, a trecut în anul fiscal următor cu creanță scadentă în anul anterio
"Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm."
Locurile de parcare si darmarea garajelor raman o momeala electorala si pentru viitoarele campanii electorale. Primaria ar trebui sa asigure pentru fiecare apartament cate un loc de parcare, insa pentru a se specula o concurenta se mentin putine locuri si multi clienti, de care isi bat joc- ii pui s
Primaria Galati a declarat excedent la buget pe 2022!!! sunt bani dar vremelnicii de la administrarea orasului ii orienteaza spre interesele lor!
La asemenea cazuri ar trebui sa se autosesizeze si Avocatul Poporului, dar atata timp cat si aceasta institutie e condusa de o fosta consiliera a Primariei Galati, sigur nu se va realiza ceva.
nu conteaza cine si ce voteaza. conteaza cine numara voturile. aveti clar exemplul capitalei cu Nicusor si Clotilde.
nu conteaza cine, ce si cum voteaza !!! conteaza cine numara voturile.!!! avem exemplul in capitala tarii cu Nicusor si Clotilde.
CLANTA esti un troll psd-ist care spuidoar aberatii
Tirpitz esti un troll psd-ist care spuidoar aberatii
Cine respecta primaria??? Pupincuriștii. Chemata în judecata de câte ori primaria își bate joc de cetățeni dar sa răspundă cei câte greșesc nu tot cetățenii, este vorba de amenzi. Ii doare la basca , filmările cu marile realizări a primarului le place. Nimic nu poți sa comentezi ca sar slugile în ca
Cât timp vom folosi doar nume de instituții pe post de "umbrelă",vor da cu noi de pământ. Dacă s-ar folosi nume și prenume,abia atunci s-ar putea să le pese. Sunt extrem de multe "lichele" care mizează pe faptul că nu răspund pentru faptele lor. Justița face reclamă agresivă,dar când ajungi în fa
Am incercat sa fac plata cu cardul la ghiseu si surpriza nu le functioneaza sistemul, rusine primaria Galati, vor banii cash.
Sa traiasca si sa mai dea !!!
1.cei mai....in varsta isi mai aduc aminte de "Partidul este in toti si in toate" ? 2.Inca nu a dat nimeni in judecata Primaria pentru regulamente interne contrare Codurilor Fiscal, Administrativ, Civil si...chiar Penal, solicitand anularea acestora. In mod ciudat, se dispun masuri de catre condu
George, să-ți dau nick-name -ul meu !