Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum ar trebui să arate Galaţiul până în 2027, potrivit strategiei de dezvoltare a orașului

„Noul aeroport și platformă logistică intermodală”, „construire Spital Municipal de Urgență”, „desființarea bateriilor de garaje și amenajarea de noi locuri de parcare, spații verzi și spații publice urbane de agrement”, „Galați Solar City - parc fotovoltaic pentru producția de energie regenerabilă”, „refacerea sistemului rutier şi regenerarea urbană a cartierelor”, „construirea de parcări supraterane modulare”, „Coridor Verde prin înlocuirea flotei de vehicule de transport cu autobuze cu propulsie electrică pentru zona centrală”… Nu sunt promisiuni electorale! Asemenea obiective, dar şi altele, mult mai îndrăznețe, se regăsesc în portofoliul de proiecte aferente Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Galați 2021-2027, a cărei actualizare este supusă consultării publice pe site-ul Primăriei.

Aprobată în martie 2020 de Consiliul Local, Strategia de Dezvoltare Durabilă 2021-2027 a municipiului Galați” se află din nou în consultare publică, în varianta actualizată. Ea poate fi consultată fie pe site-ul primariagalati.ro la secțiunea „Transparență decizională”, fie la sediul instituției din strada Domnească nr. 54, Biroul Managementul Calității, transparență decizională, strategii și politici publice. Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare din partea cetățenilor sunt așteptate până pe 19 februarie 2023.

De ce este nevoie de actualizarea Strategiei la numai doi ani de la aprobare? Conform Primăriei, în cadrul procedurii de obținere a avizului de mediu, au fost formulate, de către grupurile de lucru, observații și propuneri care trebuie acum incluse în document. Deci este o chestiune strict tehnică, birocratică.

Strategia numără aproape 400 de pagini, iar cea mai interesantă parte o constituie portofoliul de proiecte, împărțit pe obiective strategice, domenii de intervenție și acțiuni. Iată cele mai interesante deziderate, pentru că e greu să le numim obiective.

Aeroport şi spital municipal

Conform Strategiei, unul dintre punctele slabe ale oraşului este reprezentat de starea necorespunzătoare a drumurilor existente de lipsa autostrăzilor, a drumurilor rapide și a unui aeroport. Prin urmare a fost inclus în portofoliul de proiecte „noul aeroport și platforma logistică intermodală”.

Rămânem în zona economică şi nominalizăm din portofoliul de proiecte: parc științific și tehnologic IT&C Dunărea de Jos, centru de excelență pentru cercetare în afaceri Digitale, înființarea unor incubatoare de afaceri pentru IMM-uri, revitalizarea Parcului Industrial printr-o abordare integrată a intervențiilor și investițiilor. Construirea Spitalului Municipal de Urgență face parte dintre proiectele de „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de sănătate”.

Parc fotovoltaic pentru producția de energie regenerabilă – Galați Solar City, proiect de reutilizare a apei pluviale colectate la nivelul blocurilor de locuințe și utilizarea acesteia pentru irigații, dar şi promovarea protecției naturii și biodiversității, dezvoltarea infrastructurii verzi în mediul urban sunt incluse în Strategie.

Mai mult verde

În condițiile în care Galațiul pare de ani buni în campanie de betonare, nu poate decât să ne bucure că Strategia prevede: amenajări peisagistice cu identitate locală, inclusiv instituirea regimului de protecție și conservare a arborilor cu valoare deosebită. Mai punem la socoteală: întreținerea zonelor verzi prin completarea aliniamentelor stradale, a perdelelor verzi și a parcurilor cu arbori și arbuști și flori anuale sau/și perene, dar şi plantarea de perdele vegetale verzi (aliniamente de arbori și arbuști) de-a lungul principalelor artere rutiere în vederea reducerii emisiilor de CO2 și a poluării generate de traficul rutier.

Că veni vorba de trafic, Strategia propune reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, resistematizarea fluxurilor de circulație, amenajarea de pasaje supra/subterane, construirea de parcări supraterane modulare.

Se regăsesc aici şi planuri ambiţioase despre care aţi putut afla deja din ziarul „Viaţa liberă”: resistematizare şi lărgire la patru benzi a bulevardului Marii Uniri în zona Grădinii Botanice şi construcția unui viaduct de legătură între strada Stadionului și Gradina Botanică.

Nu lipseşte din Strategie „Promovarea unui transport public integrat, eficient, accesibil și sigur” unde găsim: amenajarea de culoare cu benzi dedicate pentru transportul public, extinderea infrastructurii de troleibuz, achiziția de autobuze electrice noi pentru atingerea obiectivului de „Flotă cu Emisii Zero”, dar mai ales înlocuirea flotei de vehicule de transport cu autobuze cu propulsie electrică pentru zona centrală „Coridor Verde”.

Refacerea sistemului rutier şi regenerarea urbană a cartierelor continuă şi în Strategie. La fel şi desființarea bateriilor de garaje și amenajarea de noi locuri de parcare, spații verzi și spații publice urbane de agrement. Punem pe listă şi „mini eco-parcuri în ansamblurile de locuințe din municipiul Galați”.

Sport, istorie, turism

Modernizarea Stadionului ”Dunărea” şi Bază sportivă și de agrement strada Cloșca sunt şi ele în Strategie.

Interesantă este şi secţiunea dedicată protejării şi dezvoltării patrimoniului cultural: reabilitarea zonei istorice a orașului – străzile Al. I. Cuza și Domnească, Casa Dunării (proiect multifond), regenerarea urbană a vechiului port comercial Galați, modernizarea, amenajarea și dotarea falezei Dunării cu material dendrologic și mobilier urban inteligent, consolidarea Falezei Inferioare a Dunării și supraînălțarea digului de protecție, dar şi clasarea Cimitirului „Eternitatea” ca monument istoric.

Strategia propune implementarea unui sistem de indicatoare de orientare privind accesul la polii de atracție turistică ai orașului. În portofoliul de proiecte am descoperit: ”Fair wind” - Muzeul interactiv al navigației fluviale din zona Dunării de Jos dar şi Muzeul tehnicii gălățene - construcție și amenajare componentă plutitoare – Ponton Muzeu!

Rămâne de văzut câte sau care dintre acestea se vor concretiza până în 2027.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

23 comentarii

postat de Ion Duminică, 12 Februarie 2023 19:58 46.97.176.*** Link la comentariu

Să lăsăm scepticismul și să ne facem orașul frumos! Să avem ce lăsa după noi. La câte s-au schimbat în ultimul timp, mergem spre bine. Cârcoteala nu ne duce în direcție bună.

postat de Dax Duminică, 12 Februarie 2023 19:59 89.39.81.*** Link la comentariu

Mi se pare prea mult pentru un oraș cu 200 și ceva de mii de locuitori la ultimul recensământ. Până în 2027 vor mai fi doar 180.000. De unde atâta hei-rupism? Au ei muncitori pentru toate astea? Și dacă da, au translatori pentru chinezi/vietnamezi și alți asiatici că să poată face și lucrări de cali

postat de ro Duminică, 12 Februarie 2023 20:07 5.13.167.*** Link la comentariu

Ramane de vazut..... Pana la urma strategia va fi modificata de atatea ori pana va arata....ce s-a realizat pana in 2027. Deja stim o mare parte din raspuns. Doar un amendament: bateriile de garaje vor fi desfiintate pana in 2127 :)

postat de paloma Duminică, 12 Februarie 2023 22:26 5.13.144.*** Link la comentariu

Si cand ne-am trezit ...era dimineta !!! Industrie ioc, sosele ioc, locuitori ioc !!! Asta este adevarata strategie a politicienilor din Galati, care au dus orasul de rapa !!!

postat de Vasile Duminică, 12 Februarie 2023 23:54 84.241.206.*** Link la comentariu

Linia de metrou de mare viteza pana la Braila lipseste de pe lista, s-a renuntat la proiect?!

postat de Vasile Luni, 13 Februarie 2023 03:51 93.122.249.*** Link la comentariu

Și marmota invelea la ciocolata!

postat de Solaris Luni, 13 Februarie 2023 04:33 95.76.37.*** Link la comentariu

Galatiul? Hmmm...In primul rand trebuie sa fie liber de PSD Sa arate fara garaje si-n al doilea rand sa aiba o institutie numita INSPECTIA IN CONSTRUCTII temuta pentru controalele in locuinte. Sa faca ordine in tot ce tine demolari de pereti, stalpi fara autorizatie Amenzi de 50000 lei pt cei

postat de Mda Luni, 13 Februarie 2023 05:10 89.137.136.*** Link la comentariu

A inceput campania electorala?

postat de Răileanu Luni, 13 Februarie 2023 05:32 86.124.137.*** Link la comentariu

Eu am încredere cumva, deoarece în ultimii ani,s.a mișcat ceva in direcția bună!!! Aveți girul meu,dragi moldoveni!!!

postat de Adevarat… Luni, 13 Februarie 2023 06:04 82.76.59.*** Link la comentariu

Incepand de la durbaca, si continuand cu inaintasii vostri,toti din acelas partid, ca doar voi sunteti la comanda de 30 de ani,ati avut cate o momeala, din care primii in care nu credeati erati voi,momeala podului peste dunare, cand a ti vazut ca brailenii vau luato inainte, si mai in toate, aruncat

postat de Lavinia Luni, 13 Februarie 2023 06:51 5.13.163.*** Link la comentariu

"Conform Strategiei, unul dintre punctele slabe ale oraşului este reprezentat de starea necorespunzătoare a drumurilor existente de lipsa autostrăzilor, a drumurilor rapide..." Hai că asta a fost cea mai cea, cea mai tare formulare/sclifoseală/lamentare patetică de gâgă, de bufoni, de mucoși de

postat de Pesimistul Luni, 13 Februarie 2023 06:58 109.166.131.*** Link la comentariu

Sper să nu arătăm ca orașele la cutremur , din Turcia, la câte spărturi s-a făcut la parterul blocurilor în pereții de rezistență, la blocurile lui Ceaușescu, iar la cele noi, după '89 construite, vorba aia , Doamne Ajută.

postat de Victor Luni, 13 Februarie 2023 07:20 5.2.208.*** Link la comentariu

E orașul veșnicilor nemulțumiți! Daca face primarul...de ce face?....sigur are vreun interes. Daca nu face....la fel...nemulțumire maximă. Nu am nicio legatură cu primarul chiar habar nu am de clica lor...dar...ma uit in jur și vad niste rezultate...din ce in ce mai în ton cu alte orașe de intere

postat de Lavinia Luni, 13 Februarie 2023 07:31 5.13.163.*** Link la comentariu

Am uitat să spun/subliniez... "Și toate acestea până în 2027", cică vor ei să le realizeze? Până în 2027? Adică nici măcar în juma de veac? Păi de când se tot chinuie ei cu terminalul acela intermodal de containere cu mărfuri(care, vezi Doamne, ar fi creeat locuri de muncă ~ și cu siguranță că ar fi

postat de florin Luni, 13 Februarie 2023 07:36 86.124.202.*** Link la comentariu

1.De aeroport care oricum este o prostie se ocupa consiliul judetean parca!Ce cauta primaria in acest plan? 2.Apar proiecte in care in ultimii 20 de ani au fost finantate dar nu functioneza de exemplu :Parc Industrial,Terminal de pasageri ,Trafic inteligent!Cine raspunde pentru banii cheltuiti dej

postat de Lavinia Luni, 13 Februarie 2023 07:37 5.13.163.*** Link la comentariu

P.S.: Să dea Dumnezeu să le realizeze aleșii locali gălățeni, pe toate...întru bunăstarea și prosperitatea gălățenilor/Galațiului/românilor și nu numai, că m-am mai "împiedicat" prin oraș și de alți cetățeni care nu numai că nu erau gălățeni, dar nu erau nici români că vorbeau alte dialecte...france

postat de Escu Luni, 13 Februarie 2023 11:15 82.76.133.*** Link la comentariu

Este imposibil de realizat ce scrie in descriere, poate ca regenerarea urbana da, pana in 2027 se pot darma multe garaje si reface zonele in cartiere, inlocuirea flotei de transport poate fi si ea posibil de realizat pana la urma e o achizitie de tramvaie si autobuze, care in functie de cat de reped

postat de Ciurea Luni, 13 Februarie 2023 11:35 78.96.84.*** Link la comentariu

În fiecare an când se primesc bani cu sacii PE CARE NOI ,COPII SI NEPOTII NOSRI II VOR ACHIA, SE PROMIT TOATE PROSTIILE. NICI UNUL NU SE ORIENTEAZA ,DATE FIIND EVENIMENTELE DIN TURCIA, SPRE VIATA CETATENILOR. ASTA PENTRU CA, INAFARA DE DEZVOLTATORI IN CONSTRUCTII CARE TREBUIAU IMPUSCATI IN PIATA

postat de MM Luni, 13 Februarie 2023 11:43 5.13.203.*** Link la comentariu

Eheeee, in ritmul de viteza de melc turbat in care avanseaza lucrarile de infrastructura, de reabilitare si modernizare in acest oras, sa zicem merci daca se va finaliza acea gramada de beton din parcul de vizavi de spitalul militar care se vrea a fi muzeu. Sa nu spun ca au distrus un parc si dupa

postat de Mihnea Luni, 13 Februarie 2023 12:03 5.13.217.*** Link la comentariu

Am obosit sa imi tot exprim parerile si sa nu fie postate (pentru ca sigur deranjeaza pe cineva) sau in caz mai rau sa fie trunchiate sau modificate comentariile redactate.

postat de Limită și limitați în a inteligenței Luni, 13 Februarie 2023 13:08 109.166.131.*** Link la comentariu

Ce să zici, au trecut 33 de ani de la anul '89, PNL și PSD, atât pot, au ajuns la limită, aceiași și aceleași strofe aruncate la popor, de ne-au băgat în gard, de nici eu nu știu cum să mai iasă, deficitul azi fiind de 62 miliarde euro, adică, diferența dintre ce importăm și ce exportăm, diferența c

postat de Lavinia Luni, 13 Februarie 2023 13:31 5.13.153.*** Link la comentariu

S-a spus, se vorbea la un moment dat, nu cu mult timp în urmă că se va curăța/decolmata acel port/cheu de lângă trecere bac, cel dintre trecere bac și plaja Dunărea, care zace plin de aluviuni și plin de bălării/copaci crescute/crescuți în interiorul acelui cheu...și unde se spunea că se va face ame

postat de Grigore Marți, 14 Februarie 2023 11:03 86.124.201.*** Link la comentariu

Iar bagati minciuna cu aeroportul? A, da, uitasem: se apropie data alegerilor vertiginos!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.