Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Polițiștii locali își măresc lefurile ca să fie mai motivați

Între 100 și 500 de euro este majorarea de care vor beneficia, începând cu luna februarie a acestui an, polițiștii locali din Galați.

Ca efect al creșterii nivelului salariului minim brut pe țară, intrată în vigoare de la 1 ianuarie, dar și pentru că polițiștii plătiți din bugetul local ”sunt expuși pericolelor și corupției”, iar prinderea infractorilor îi expune unor riscuri ridicate, pe masa Consiliului Local va ajunge joi, 23 februarie, proiectul de hotărâre prin care se propune majorarea lefurilor funcționarilor din această instituție.

Orice majorare a salariului minim brut garantat în plată, la nivel național, aduce cu sine și creșterea veniturilor funcționarilor din teritoriu, plătiți de administrația locală. Luna februarie va veni, astfel, cu vești bune pentru polițiștii locali, care vor beneficia de o creștere semnificativă, dar diferențiată mult pe funcții, a salariilor începând cu această lună. În nota de fundamentare înaintată de conducerea Poliției Locale Galați, prin care se solicită majorarea salariilor, se arată, pe lângă motivul de bază, acela al creșterii salariului minim brut, și necesități ”concrete”, care decurg din specificul activității polițiștilor din stradă. În documentul înaintat Primăriei Municipiului Galați și semnat de directorul general Marius Dobrea, se specifică faptul că ”se doresc corectarea neconcordanțelor ce există în grila de salarizare existentă și reașezarea salariilor în funcție de activitatea prestată de polițiștii locali în slujba cetățenilor”. Mai precis, conform documentului, ar trebui avut în vedere ”gradul de risc ridicat în activitatea de ordine publică și gradul ridicat de risc la coruperea acestora din cauza salariilor reduse”. Ce anume este riscant în munca polițiștilor locali? Prinderea în flagrant a făptuitorilor, punerea în aplicare a mandatelor de aducere, faptul că trebuie să stea în stradă la temperaturi foarte mari sau foarte scăzute, ori că trebuie să dea amenzi mari pentru abateri la regimul construcțiilor ori de mediu, sau să dea dispoziții de demolare. Adică, pe scurt, tot ce presupune fișa postului este riscant. Cum va fi cuantificat ”riscul” în noua grilă de salarii? Diferențiat, cu adaosuri mai mari pentru șefi, mai mici pentru executanți. Chiar și așa, și cei mai necăjiți se vor duce acasă cu un plus de circa 500 de lei. 

Cum arată noile salarii de la Locală

Cea mai mare creștere a salariului de bază o va resimți directorul general, Marius Dobrea, care va ”sări” la o leafă de bază de 15.400 de lei, cu o majorare de 2.650 de lei. Ceva mai puțin, respectiv, 2.344 de lei, se va adăuga la salariile celor doi directori generali adjuncți, Petrică Hahui și Mihai Manoliu, care ar urma să încaseze 14.094 de lei. Directorul executiv al Poliției Locale Galați va încasa 13.984 de lei, cu o creștere de 2.284 de lei față de anul trecut, în timp ce șefii de serviciu vor primi câte un adaos de 1.694 de lei și vor ajunge astfel la o leafă de 11.894 de lei. Cei mai ”săraci” de la masa bogaților vor fi șefii de birouri, cărora li se adaugă la salariu câte 1.994 de lei și care vor ajunge la un salariu de bază lunar de ”doar” 11.694 de lei. În ce privește funcțiile de execuție, funcționarii cu gradația ”zero” vor primi un adaos de circa 500 de lei. Astfel, un auditor superior va ajunge la 7.062 de lei, un consilier juridic inspector, polițist local sau expert cu studii superioare, poate ajunge la 6.974 de lei, un referent de specialitate sau un polițist local cu studii superioare de scurtă durată va câștiga până la 4.733 de lei, în timp ce un referent sau un polițist care nu au decât studii medii vor bifa maximum 4.492 de lei. Ultimii pe lista majorărilor sunt muncitorii și îngrijitorii, adică personalul contractual încadrat cu studii medii sau gimnaziale și care vor încasa, începând cu această lună, salarii de bază de cel puțin 3.050 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

26 comentarii

postat de paloma Miercuri, 22 Februarie 2023 22:15 5.13.144.*** Link la comentariu

Duce galateanu', duce !!!

postat de iulian_ Miercuri, 22 Februarie 2023 22:28 5.14.140.*** Link la comentariu

cred ca nici mercenarii Wagner nu primesc cat astia. Director general, apoi 2 directori adjuncti, apoi director executiv, plus sefii de birou. Pai eu zic sa mai deschideti inca 5 sectii de Politie Locala, pe langa cele 5 deja existente, ca sa se faca loc pentru alti 5 sefi. La Oradea, fostul primar

postat de Ajutor de caine lup .... Joi, 23 Februarie 2023 02:16 108.245.201.*** Link la comentariu

Nesimtirea e incredibil de mare la voi in UE .... Nu le-ar fi rusine ....

postat de Tehnic Joi, 23 Februarie 2023 04:17 5.13.233.*** Link la comentariu

Macar sa-si faca datoria pentru banii astia si nu sa stea ascunsi printre blocuri in masini pina se face ora de plecare acasa sau sa se plimbe in oras cu masina fara a face mai nimic, timpul trece, leafa merge.

postat de Stefan Joi, 23 Februarie 2023 04:41 5.13.160.*** Link la comentariu

Mai motivati sa faca ce anume???

postat de Misu Joi, 23 Februarie 2023 05:09 193.230.156.*** Link la comentariu

La cât fac pentru comunitate, ar trebuie să aducă bani de acasă. Unde este siguranța cetățeanului, peste tot vedem câini cu stăpân care își fac nevoile pe stradă sau în parcuri, câini agresivi cu stăpâni și mai agresivi. Doar Poliția Locală nu-i vede, dar vrea mărire de salariu că sunt expuși la per

postat de macarie banu Joi, 23 Februarie 2023 05:59 89.137.225.*** Link la comentariu

pai nu?!....famelie mare,sefi si sefutzi multi...trebe sa manance si ei,saracii!....ca sunt platiti din banii nostri nu mai conteaza.....eee,ce pretentii mai am si io...

postat de Laurențiu Joi, 23 Februarie 2023 06:03 213.79.41.*** Link la comentariu

De principiu nu sunt împotriva măririi nici unui salariu. Însă, bine scrie și autorul articolului, "riscul '' cel mai mare îl încasează directorii în grila salarială. Nu știu cât de motivați vor fi cei ce lucrează în teren atât timp cât șefii încasează zeci de mii de lei iar ei câteva sute. Altceva

postat de Dumitru Joi, 23 Februarie 2023 06:13 5.13.128.*** Link la comentariu

Protecția mediului, afișajul stradal si disciplina în construcții ... aceste domenii cand le luati in serios ???

postat de mirel Joi, 23 Februarie 2023 06:49 136.255.134.*** Link la comentariu

director general pensionat mai dupa ani grei de conducere-obosit , cel putin 12-15.000 pensie + 15400 de la locala = 30000 coco = bea finu si cu nanasu si le canta ceterasu jaf in toata regula politia locala trebuie desfiintata

postat de ion Joi, 23 Februarie 2023 07:08 85.120.166.*** Link la comentariu

O creștere de salariu, în condițiile economice actuale, este binevenită pentru orice categorie socio-profesională, dar ar trebui suplimentate veniturile cele mai mici, aceștia sunt cei mai vulnerabili. Motivarea pentru creșterea salariilor ar trebui să fie strict de natură economică și nu pentru „an

postat de Ida Joi, 23 Februarie 2023 07:20 86.124.202.*** Link la comentariu

Initial am crezut ca e un Pamflet.

postat de Cristi Joi, 23 Februarie 2023 07:23 86.34.187.*** Link la comentariu

Avand in vedere gradul ridicat de analfabeti din cadrul Politiei Locale Galati, infractionalitatea ridicata si faptul ca sunt efectiv paznici ai parcarilor publice, o marire de salariu motivationala este de bun augur. In loc sa sustinem Politia Nationala si oameni cu pregatire legislativa si tactica

postat de Unu din prosti Joi, 23 Februarie 2023 08:23 213.233.88.*** Link la comentariu

Ei doar cer, noi le dam prin reprezentanții noștri aleși în consiliul local. Nu e prost cine cere, e prost cine da. NOI.

postat de Comunitarii sunt o gluma Joi, 23 Februarie 2023 08:45 188.25.4.*** Link la comentariu

Nu, ca merita, e si o slujba grea de tot. In loc sa dati maririle astea politistilor adevarati, dati mariri paznivilor de boscheti. Si cica de ce nu are ursul coada.....

postat de Ichim Joi, 23 Februarie 2023 08:55 95.76.59.*** Link la comentariu

O concluzie a comentatorilor/cititori de jurnal, este ca politistii locali nu-si fac datoria (nu-si indeplinesc sarcinile pentru care sunt platiti), deoarece nu patruleaza pe jos prin cartiere, luand stradutele la pas si notand pe coordonate, problemele observate de competenta lor - gen: - injuratu

postat de Marcu D Joi, 23 Februarie 2023 09:39 5.2.209.*** Link la comentariu

Pe guvernarea PDL, Vasile Blaga a comis cea mai mizerabila actiune de slabire a politiei nationale. A desfiintat instutia sectoristului. Daca am avea guvernanti capabili si nu tradatori si slugi, urgent ar desfiinta politia locala. Intreg personalul politiei locale testat psihologic, medical, pr

postat de Gigel Joi, 23 Februarie 2023 11:12 5.13.195.*** Link la comentariu

@Ichim: apropierea de cetateni prin lipsa lor din cartiere nu am mai vazut. Politia locala a ajuns locul unde sefii din politia nationala se retrag la pensie dar platiti insa. Si cu pensie.

postat de dinu Joi, 23 Februarie 2023 12:01 95.76.3.*** Link la comentariu

Unsalariul de al lor, cât un CAR de al nostru. Cum este posibil sa I plătim asa bine în condițiile în care nu ne simțim protejați? Îți este teama ,mai puțin unora, sa reclami o infracțiune, mai ales dacă o descoperi săvârșită de romi. Toti dubioși sunt în clinci cu polițiștii. SUPERIORII DACA S A

postat de Iulian Joi, 23 Februarie 2023 13:13 95.76.32.*** Link la comentariu

Oameni buni, de la garzi patriotice, militie, gardieni publici si jandarmerie au facut o biata POLITIE care sta in genunchi....Primaria ii plateste cu banii galatenilor pe niste oameni care nu fac nimic pentru comunitate, poate lumea a uitat, tatal edilului orasului nostru a fost MILITIANUL SEF al o

postat de Special Joi, 23 Februarie 2023 14:42 37.163.95.*** Link la comentariu

Știți ce mizerie este poliția asta locală? Nu toți dar sunt unii foști polițiști pensionați de tineri cu pensii nesimțite speciale care au pus mâna pe o sinecură de la stat . Ei practic ca și instituție sunt un fel de ajutor de câine lup al poliției care nu ii ajungea jandarmeria ca suport. Practi

postat de Cristi Joi, 23 Februarie 2023 14:56 86.34.187.*** Link la comentariu

P.S. Daca nu dovedesc ca sunt motivat pentru realizarea obiectivelor institutiei, sefii ma vor da afara in maxim 20 de zile, la Politia Locala primesti mariri salariale pana te apuca cheful sa iti practici meseria.

postat de Normal, pensie la 52 de ani Joi, 23 Februarie 2023 15:00 109.166.134.*** Link la comentariu

Normal să le crească salariul, pentru că ies la pensie la 52 de ani în regim de serviciu militar, cu toate că sunt funcționari publici, fără să aibă de-a face cu regimul în serviciu militar. Și cu pensia specială obținută, pot să se angajeze unde vor, la stat, primărie pe plan local, ori la privat.

postat de Cetitor Vineri, 24 Februarie 2023 18:31 86.124.201.*** Link la comentariu

Nu știu cum trec testele sportive șefii de la politia locala împreuna cu subordonații lor dar cred ca ....se dau de-a rostogolul căci sunt cam rotunzi.

postat de Marius Antonas D. Sâmbătă, 25 Februarie 2023 04:17 77.7.110.*** Link la comentariu

Nu se mai schimba nimic in orasul Galati. Suntem condamnati la prostie. Un primar, ajutat peste noapte de fostii amicii a lui tata securisti de la Bucuresti sa ajunga primar, taie si spanzura in oras. Nu mai are nici o jena de cetateni. Si-a numit in birou finul director la Politia Locala Galati, ma

postat de paloma Sâmbătă, 25 Februarie 2023 22:39 5.13.144.*** Link la comentariu

Nu-i prost cine cere, prost este cel ce da !!! Hai galateni, bateti din palme !!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.