Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lucrări „amorțite” la podul suspendat de la Brăila

Asociația Pro Infrastructură cataloghează drept "dolce far niente" activitatea din prezent a constructorilor la podul suspendat de la Brăila, potrivit unor imagini obținute de Răducu Popa (RăducuPDrum).

"Din păcate, constructorul WeBuild ne dezamăgește în continuare și nu își revine din amorțeală. Înaintează foarte greu cu drumurile de legătură, mai ales în punctele critice, întârziate. Mobilizarea ne amintește mai curând de stilul altor constructori italieni și greci. De la WeBuild avem așteptări mari. Noi (încă) îi avem în categoria marilor antreprenori generali serioși de pe infrastructură rutieră, alături de UMB, Strabag și Porr. (...) Parcă și colegii lor japonezi de la IHI s-au molipsit și înaintează foarte greu cu hidroizolația pe podul suspendat. Urmează asfaltul, finisajele și bineînțeles testele, care, împreună, vor aduna câteva luni bune de muncă și reglaje", au precizat, recent, reprezentanții asociației, pe pagina de Facebook.
În opinia acestora, deși teoretic ar fi posibilă o deschidere la finalul lunii mai, cel târziu în iunie, mai probabil acest lucru se va petrece spre sfârșitul verii, pe conexiunea scurtă, spre Smârdan/Măcin pe malul tulcean, respectiv până la Calea Galați/DJ 221B pe malul brăilean. "Pe latura nordică (Jijila) și pe bucata care se conectează la DN 2B (Centura Brăila), lucrările vor fi gata abia la sfârșitul toamnei, dacă nu se va accelera semnificativ ritmul de execuție", au mai notat reprezentanții Pro Infrastuctură.

 

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Andrei Marți, 28 Februarie 2023 11:58 86.121.255.*** Link la comentariu

Da cu podul hobanat ce se aude?Nici tipenie de om de luni bune.Da cu centura Galatiului?Totul e praf si pulbere.Ne imprumutam de ne ia naiba.

postat de Doi…. Marți, 28 Februarie 2023 12:38 82.76.59.*** Link la comentariu

Ce pod hobanat, ce centura a galatiului, ce nevoe are galatiul de o centura, un oras ce moare lent., ocolit de investitori tocmai datorita izolarii si lipsa de conexiune la drumurile europene, asta treaba are fotea, pucheanu si camarila?????? De ce credeti ca ardealul e solicitat de investitor, in

postat de Cascadorii rasului Marți, 28 Februarie 2023 22:36 159.69.177.*** Link la comentariu

Cu centura lu Fotea ce se mai aude ,da cu muzeul de arta vizuala? :))))

postat de Goe Miercuri, 1 Martie 2023 05:06 5.13.157.*** Link la comentariu

Ce va mai freaca grija despre acest pod a carui termen de executie inca nu este depasit. Sunteti inca obisnuiti cu cincinalul in patru ani si jumatate,vizite de lucru si gargara multa pentru cetateni ! Vin alegerile !

postat de Gigel Miercuri, 1 Martie 2023 07:12 5.13.195.*** Link la comentariu

Jack Reacher la Galati mai putin asasinatele din film.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.