Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Noi expertize și reactualizări ale investițiilor la proiecte sanitare ale Consiliului Județean

Printr-un acord de parteneriat, Consiliul Județean (CJ) Galați, împreună cu două unități sanitare din subordine, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” și Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuv. Parascheva”, implementează, în prezent, proiectul de creștere a siguranței pacienților în structurile spitalicești publice.

Acesta a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, axa prioritară de protejare a sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de pandemia COVID-19 și are în vedere crearea infrastructurii sistemelor de detectare, semnalizare și alarmare incendii cu acoperire totală. Tot în cadrul celor două unități sanitare, va fi creată infrastructura pentru alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă, precum și pentru redimensionarea infrastructurii de fluide medicale și a instalației electrice.
La această dată, CJ Galați anunță că, în urma actualizării valorilor devizului pentru realizarea sistemului de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendii, cu acoperire totală, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, este necesară suplimentarea valorii totale a proiectului cu 884.296,73 lei. În consecință, costul investiției ajunge la 7.436.798,67 lei (inclusiv TVA). Din acest total, valoarea eligibilă este de 6.552.501,94 lei, iar cheltuielile neeligibile, aflate în sarcina beneficiarilor, sunt evaluate la 884.296,73 lei, o hotărâre în acest sens aflându-se pe masa aleșilor județeni în ședința extraordinară de luni, 13 martie.
În paralel, după ce au existat dificultăți în trecut legate de implementarea proiectului de extindere, reabilitare și modernizare a Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor, CJ Galați a reziliat contractul cu operatorul economic Luxuria Aedificium SRL, iar pentru finalizarea lucrărilor a fost efectuată o nouă expertiză tehnică. Urmare acesteia, a rezultat o diferență de 1.727.513,64 lei, iar valoarea totală a investiției a ajuns la 15.981.509,59 lei, cheltuielile neeligibile fiind de circa o treime din acest total rectificat, aprobat în ultima ședință ordinară a instituției.
Proiectul trebuie urgentat, la rândul său, în condițiile în care beneficiază de finanțare europeană prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

2 comentarii

postat de dinu Luni, 13 Martie 2023 12:19 95.76.19.*** Link la comentariu

Formalități , procese verbale, acte etc. Fără schimbarea mentalității celor care participa la actul medical și a celor care cheltuiesc banii cetățeanului doar sa apară în ziar și sa dea bine NU O SA IASA NIMIC. Când cheltuiești banii cetățenilor, indiferent de unde vin, personal trebuie sa constați

postat de paloma Luni, 13 Martie 2023 15:11 5.13.144.*** Link la comentariu

Deci... bagam mana mai adanc in buzunarul galateanului de rand !!! Termenele nerespectate de ce nu sunt urmarite in justitie ???

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.