Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Două oferte pentru programul „Muzee prin ochii copiilor”

Consiliul Județean Galați are în acest moment în evaluare două oferte pentru reluarea proiectului ”Muzee prin ochii copiilor”. Conform caietului de sarcini prezentat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP/SICAP), valoarea maximă a acestor servicii integrate a fost estimată la 577.550 lei, inclusiv TVA .
Muzeele care vor intra în circuitul de vizitare sunt: Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” - Secția Lapidarium, Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță”, inclusiv Parcul Zoo, Muzeul Satului „Petru Caraman” și Muzeul Zonei Pescărești din Pădurea Gârboavele. Serviciile de organizare includ transportul elevilor și însoțitorilor din școlile beneficiare pe parcursul întregului program de vizitare (de la unitățile de învățământ la obiectivele din program și retur) precum și asigurarea unor coordonatori de grup, dar și servicii de masă (mic-dejun și prânz). Grupul- țintă estimat este de 6.151 persoane, iar programul vizitelor este de luni până vineri, inclusiv, de la ora 9,00, oră la care grupurile trebuie să fie aduse la fiecare muzeu prestabilit, cu un număr maxim de vizitatori stabilit la 250 de persoane/zi.
Astfel, pentru promovarea valorilor culturale gălățene în rândul elevilor, mai ales din mediul rural, dar și a celor din municipiul Tecuci și orașele Berești și Târgu Bujor, s-au înscris doi operatori economici specializați: craiovenii de la Nosce Group SRL și bucureștenii de la Avangarde Group SRL.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.