Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A început asfaltarea Drumului Expres Galați-Brăila

Lucrările la Drumul Expres Galaţi - Brăila (DEx6) au ajuns la un stadiu fizic de 50 la sută, iar antreprenorul a început turnarea covorului asfaltic în zona conexiunii cu drumul de legătură de la podul de la Brăila, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

"Primii 300 metri de asfalt au fost aşternuţi pe Drumul Expres Galaţi - Brăila. Antreprenorul român a început turnarea covorului asfaltic în zona giraţiei de la km 1+524. Potrivit contractului, circulaţia pe DEx6 trebuie deschisă la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor", a notat Sorin Grindeanu.
Constructorul Drumului Expres Galaţi - Brăila este asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade, contractul fiind semnat în urmă cu doi ani. Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, lucrările, care au demarat la începutul anului 2022, în baza unui contract în valoare de 371,41 milioane de lei, fără TVA (finanţat prin POIM), trebuie finalizate în prima parte a anului 2024.
Potrivit surselor citate, constructorul român mai efectuează în această perioadă lucrări la drum între km 4+200 - km 5+100, deviază reţelele electrice de 20 kV la km 9+600, pe cele de transport gaze naturale la km 9+640 și execută piloţi foraţi la viaductul de pe malul drept al Siretului, la km 10+350 - km 10+500.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Vasile Marți, 4 Aprilie 2023 11:35 185.126.58.*** Link la comentariu

Am gasit un bmw de prin anii 2000 la oferta. Din Germania, evident! Mama, ce drifturi am sa fac cu el la rondul ala cand il termina astia. Pana atunci exersez in parcare la Combinat, ca schumacherul ala din Sendreni.

postat de Trandafirul Galben Joi, 6 Aprilie 2023 10:16 5.13.211.*** Link la comentariu

Mă bucur că avem și oameni de genul domnului Umbrărescu și de faptul că a fost lăsat să construiască rețele de drumuri în România. Că...l-au ținut destul la distanță unii politicieni și bugetari corupți. Spor!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.