Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Galați - Green Valley”, dezbatere despre viitoarele investiții „verzi”

Marți, 4 aprilie, a avut loc la Galați o amplă dezbatere despre viitoarele investiții de anvergură ale Galațiului, eveniment la care "Viaţa liberă" a fost partener media şi asupra căruia vom reveni în ediţiile următoare. La aceasta au participat, printre alții, europarlamentarul Dan Nica, ministrul Economiei, Florin Spătaru, primarul Ionuț Pucheanu, dar și președintele Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea. Conferința a fost organizată de Ziarul Financiar și Liberty Steel, sub sloganul “Galați - Green Valley”, fiind prezentată cu această ocazie una dintre cele mai ambițioase și mai “verzi” investiții din Uniunea Europeană, conform lui Costel Fotea.
Acesta a menționat, pe pagina sa de Facebook, construirea la Galați a unei fabrici de hidrogen pe platforma Combinatului Siderurgic, o investiție pentru viitor. „Proiectul este coordonat de CJ, în parteneriat cu Liberty Steel Galați, compania de navigație Navrom, operatorul feroviar Grampet, Primăria Galați și Universitatea «Dunărea de Jos». (…) De altfel, la acest proiect, care va fi finanțat din fonduri europene, participă și parteneri din nouă țări ale Uniunii Europene”, a adăugat președintele CJ.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Prometeus Joi, 6 Aprilie 2023 10:32 95.76.59.*** Link la comentariu

"viitoarele investiții de anvergură ale Galațiului"... (Pai alea au fost inanite de '89, cand galatii chiar aveau "industrii strategice"). Bai esti prost/nebun? (Vorba personajului roman neaos "Firicel si Dorel"!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.