Cine realizează investiția face și lucrările „surpriză”
Cine pune în operă investiția face și lucrările "surpriză", aceasta pare să fie regula în contractele nou-atribuite de Primăria Galați. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, licitația pentru lucrările suplimentare la amenajarea târgului auto de pe strada Macului a fost câștigată de firma Rovis Lider SRL, cu o ofertă de 319.941 de lei fără TVA, în condițiile în care valoarea estimată a contractului fusese de 320.000 de lei fără TVA. Constructorul a fost, de altfel, singurul ofertant în cadrul acestei proceduri. Lucrările suplimentare ar trebui să dureze trei luni și au ca scop îmbunătățirea terenului de fundare, care condiționează finalizarea lucrărilor de împrejmuire, rigole, parcare".
Trebuie spus că tot firma Rovis Lider execută și contractul de bază - amenajarea în sine a târgului auto, pentru care are un contract în valoare de 4.130.084 de lei fără TVA. Așa cum am mai scris, se doreşte relocarea actualului târg de mașini din Talcioc pe strada Macului, în imediata vecinătate a parcării de TIR-uri, astfel încât noul amplasament să ofere cele mai bune condiții. În plus, odată cu mutarea târgului, se va fluidiza traficul din zona Talciocului.





De regula domnilor, cine face lucrarile are pretul cel mai scazut deoarece are deja utilajele, oamenii si organizarea pe amplasament. De asemenea in momentul in care se amesteca constructorii pe acelasi amplasament apar tot timpul discutii legate de posesia amplasamanetului, ordinea de abordare a lu
Târgul auto este foarte slab la Galați, nu cred ca merită investiția dacă îl muta pe Centura orașului, nu se va mai duce nimeni pentru câteva mașini. Mai bine ar amenaja Talciocul că-ți rupi încălțămintea în bolovani de zgura. În schimb au mărit prețul la întrare cu 50% din ianuarie...
Din pacate se stia de natura proasta a terenului de fundare...de la alta lucrare a primariei aflata in imediata vecinatate.... parcarea pentru tiruri....si de asemenea proiectantul ce a facut, ce studii au fost facute?
Vorbind despre aceasta parcare de "tiruri", un sofer din alta tara care nu este familiarizat cu Romania, cu ce cuvinte cauta aceasta parcare? Nu ma refer la vreo aplicatie specifica camionagiilor ci la cuvantul tir care este gresit spus chiar daca este in DEX. Pentru ca pentru el camionul este cami