O nouă licitație lansată de Primărie pentru 20 de autobuze electrice
După ce, în luna februarie a acestui an, a fost anulată licitaţia pentru achiziţia a 20 de autobuze electrice cu lungimea de aproximativ 12 metri, iată că Primăria Galaţi tocmai a lansat o nouă procedură pentru mijloace de transport noi.
De această dată, este vorba despre achiziţia a 20 de autobuze electrice nepoluante de 9 - 10 metri, cu emisii zero, incluzând şi două staţii de reîncărcare rapidă şi şase staţii de reîncărcare lentă. Foarte important, Primăria a prevăzut posibilitatea ca, în perioada de derulare a contractului, să poată achiziţiona, în plus, încă două autobuze şi o staţie de încărcare lentă, aceleaşi caracteristici şi la acelaşi preţ cu celelalte. Cele două mijloace de transport suplimentare vor fi reglementate printr-un act adiţional, conform unei clauze de revizuire cuprinsă în contract.
Valoarea totală estimată a contractului licitat este cuprinsă între 47.848.640 de lei şi 52.633.508 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate – preţ.
Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 28 iunie 2023.
Primăria cere ca termenul de livrare să fie de 16 luni. În prima etapă, vor fi aduse şi instalate stațiile de încărcare pe amplasamentele deja pregătite, staţii care vor trebui să fie gata cu cel puţin o lună înainte de livrarea primului autobuz electric. Acesta ar trebui să sosească în maximum a 12-a lună de la semnarea contractului, iar celelalte mijloace de transport trebuie să ajungă la Galaţi cu o frecvenţă de cel puţin patru autobuze pe lună.
Rămâne de văzut dacă această procedură se va încheia cu succes.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.