Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă al preşedintelui CJ Constanţa

Ales recent președintele naţional al Organizației Seniorilor Liberali, gălăţeanul Victor Paul Dobre, în vârstă de 71 de ani, a devenit consilier cu normă întreagă al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu. Informaţia a fost făcută publică de ziuaconstanta.ro. Dispoziţia nr. 211 din 25 mai 2023, prin care lui Dobre i se modifică durata de muncă la normă întreagă şi salariul de bază a fost publicată şi pe site-ul Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa.

Jurnaliştii constănţeni relatează că Victor Paul Dobre a fost numit în funcţia de consilier la cabinetul preşedintelui CJ Constanţa printr-o dispoziţie din 26 martie 2021. Contractul său a fost de numai patru ore. Iată însă că preşedintele CJ Constanţa a ajuns la concluzia că are nevoie de Victor Paul Dobre cu normă întreagă.
„Începând cu data de 25.05.2023, domnului Victor Paul Dobre - consilier, studii superioare, gradaţia 5 în cadrul Cabinetului Președintelui, i se modifică durata de muncă, de la o fracție de normă de 4 h/zi la normă întreagă”, se arată în document. Actul precizează că politicianul va beneficia de un salariu lunar la care se adaugă indemnizaţia de hrană, fără a se dezvălui sumele respective.
Reamintim că Victor Paul Dobre, membru PNL din 1991, a fost preşedintele Organizaţiei municipale PNL Galaţi (1993-1998), apoi preşedinte al Organizaţiei judeţene PNL (1998-2017), iar din 2017 a fost vicepreşedinte regional al PNL. A fost prefect al judeţului Galaţi (1996-2000), vicepreşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi (2004-2005), secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (2005-2008) şi ministru delegat pentru administraţie în Ministerul Administraţiei şi Internelor (2012). Dobre a avut patru mandate de deputat de Galaţi în Parlamentul României (2000-2004, 2008-2012, 2012-2016, 2016-2020). Printre cele mai importante funcţii parlamentare deţinute s-au numărat: vicelider de grup parlamentar, preşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a OSCE.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

15 comentarii

postat de Nicusor Duminică, 28 Mai 2023 11:10 5.13.166.*** Link la comentariu

DE CE NU joaca sah in taberele pentru sahisti amenajate de Pucheanu in Tiglina I, Micro 19 sau pe unde or mai fi ??? Chiar asa de incompetent este preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu de ii trebuiesc sfaturile septuagenarului Victor Paul Dobre ? Sau trebuie gasita o cale sa isi ma

postat de CLANTA Duminică, 28 Mai 2023 11:27 86.124.202.*** Link la comentariu

ne reantoarcem la sfatul batranilor sau a ajuns muritor de foame? judetul ala sau partidelul nu a avut de unde alege? noaptea mintii.... valeeeeeu!

postat de Dis Duminică, 28 Mai 2023 12:12 84.117.46.*** Link la comentariu

Nu e PNL-ist! E PSD-ist ! Dar e acoperit! Il cauta coasa pe acasa si el tot din fotoliu de piele vrea sa plece! Du-te nene acasa si mananca pensia si lasa pe altii tineri sa faca tara asta frumoasa ca voi doar dupa bani si foloase umblati!

postat de paloma Duminică, 28 Mai 2023 19:29 5.13.138.*** Link la comentariu

Galateni valorosi la C-ta !!! Bine c-am scapat de el !!!

postat de Serbanescu Luni, 29 Mai 2023 06:05 86.124.201.*** Link la comentariu

Îi dorim să facă și la Constanța ce a făcut pentru Galați! Adică ZERO în cei peste 30 ani de politică și funcții peste funcții!

postat de PC Luni, 29 Mai 2023 07:31 86.124.201.*** Link la comentariu

Indiscutabil, un consilier cu experienta. El si Vasilescu de la Banca Nationala.

postat de Gicu matriteru Luni, 29 Mai 2023 09:21 178.138.99.*** Link la comentariu

DURBACA 2.....melodia lui Gil Dobrică: hai acasă, hai cu mine...semnat : "cosașa" .

postat de altos Luni, 29 Mai 2023 09:39 5.2.209.*** Link la comentariu

noroc cu declaratiile de avere!

postat de Terente ...din Galati Luni, 29 Mai 2023 10:35 89.137.229.*** Link la comentariu

Nea Dobrica, ai lasat orasul pe mana altora mai dihai ca tine. Mergi pe centura si vei intelege tot!

postat de Zz Luni, 29 Mai 2023 11:18 95.76.19.*** Link la comentariu

A nenorocit Galatiul, nenorocește și Constanța. Ii trebuie tratament de menținere iar ticăloșii îl folosesc ia decizii ptr. Cetățeni. NU ESTE FIM DE GROAZA,?????????????

postat de Galatean, din pacate Luni, 29 Mai 2023 12:36 81.12.150.*** Link la comentariu

Eu nu-i inteleg pe dinozauri... Stai, bre, la pensie si mergi la bai... Sau vrea sa distruga si Constanta?

postat de Gălățean Luni, 29 Mai 2023 12:54 109.166.130.*** Link la comentariu

@Dis, ai grijă că aia cu coasa se se duce mai întâi la cei care o cheamă pentru alții.

postat de Cristi Luni, 29 Mai 2023 13:10 86.34.187.*** Link la comentariu

Alta sifonare de fonduri publice, va calca pe acolo asa cum a calcat Morosanu prin sedinte la CJ Galati. Inutili de Galati!

postat de Gicu matriteru Marți, 30 Mai 2023 05:36 178.138.97.*** Link la comentariu

@Nicusor : că nu știe sportul ăla ! de aia. de unde nu-i , nici Dumnezeu nu cere !

postat de Ilie Marți, 30 Mai 2023 09:08 86.127.209.*** Link la comentariu

"Actul precizează că politicianul va beneficia de un salariu lunar la care se adaugă indemnizaţia de hrană, fără a se dezvălui sumele respective." Penibil... Ăstora mereu le e foame ?!?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.