Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lucrări de regenerare urbană de 135 milioane de lei, în trei cartiere uitate ale Galaţiului

Cartierele Port, Micro 16 și Micro 17 vor beneficia de lucrări de resistematizare și regenerare urbană în valoare de peste 135 de milioane de lei, conform unei decizii a aleșilor locali
Numai că lucrările, mai mult decât necesare, care ar urma să dureze 48 de luni, nu vor începe mâine, ci, sperăm noi, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Primăria va trebui să organizeze licitații pentru găsirea constructorilor care să pună în operă regenerarea urbană.
Cartierele Port, Micro 16 și Micro 17 au suferit o dezvoltare haotică, realitate cu impact negativ asupra locuitorilor. Degradările apărute ca urmare a traficului greu intens și a lipsei de întreținere adecvată au condus la periclitarea siguranței circulației și confortului locuitorilor. Sistemul de canalizare pluvială este funcțional, dar preluarea apelor meteorice se face necorespunzător, întrucât nu sunt prevăzute suficiente guri de scurgere, iar acolo unde acestea există sunt fie colmatate, fie se află într-un stadiu avansat de degradare. Aceasta este "radiografia" pe care autoritățile locale au făcut-o fiecăruia dintre cele trei cartiere și au consemnat-o în proiectele de hotărâre votate marți, 30 mai 2023, de către aleșii locali.

Documentațiile de avizare a lucrărilor cuprind, pentru fiecare dintre cartiere, același tip de lucrări: refacere/ reparații a parcărilor și acceselor în parcări; reamenajarea parcărilor pe locul garajelor demolate și parcărilor existente neconforme; reamenajare a suprafețelor carosabile; reparații ale trotuarelor și aleilor pietonale; reamenajarea spațiilor verzi adiacente străzilor; semnalizare rutieră; sisteme de scurgere a apelor.
Costurile acestor intervenții diferă substanțial. Astfel, în Micro 16, indicatorii tehnico-economici votați se ridică la 50.358.179 de lei. Cele mai scumpe lucrări ar urma să fie executate în Micro 17, acestea fiind în valoare de 54.790.656 de lei. In Port, valoarea totală a investiției a fost calculată la 30.002.382 de lei. Sursele de finanțare indicate sunt bugetul local și un eventual împrumut.
Chiar dacă proiectele de regenerare urbană sunt aprobate, asta nu înseamnă că lucrările vor începe prea curând. Și asta pentru că Primăria trebuie să găsească mai întâi constructori care să execute lucrările. Iar o licitație poate dura și mai mult de un an.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

11 comentarii

postat de Nicusor Joi, 1 Iunie 2023 19:28 5.13.212.*** Link la comentariu

Intamplator cele 2 poze sunt din Micro 20, foto 1 blocul I1 iar foto 2 blocul H1. Lucrarile din Micro 20 au viteza de executie extrem de mica cica din cauza platilor intarziate din partea Primariei (din acelasi motiv au fost SISTATE lucrarile din Micro 19). Primaria a deschis prea multe fronturi de

postat de Carmen Vineri, 2 Iunie 2023 05:18 87.202.14.*** Link la comentariu

Hai cu betonarea!

postat de Tecucean Vineri, 2 Iunie 2023 05:20 5.14.87.*** Link la comentariu

Regenerare..... Te gândeşti la natură.... când colo este vorba de BETONARE furibundă a tot ce a fost verde..

postat de Dani Vineri, 2 Iunie 2023 05:36 93.122.251.*** Link la comentariu

Și în Micro 21 trebuiau să înceapă de mult și nu se mișcă nimic In Micro 20 se mișcă că melcul

postat de gynexx Vineri, 2 Iunie 2023 07:09 95.76.3.*** Link la comentariu

Dar regenerarea economica si sociala cand va avea loc?

postat de Gălățean, din păcate Vineri, 2 Iunie 2023 07:26 5.14.144.*** Link la comentariu

Sint unii podtavi pentru csre nu conteaza comentariul facut la articol. Ei su target la ",dislaic". Pupați mana cate s-a scărpinat undeva ... ca-l foare de vocea comunitatii. Rusine, ba!

postat de Nicusor Vineri, 2 Iunie 2023 10:16 5.13.153.*** Link la comentariu

Gălățean, din păcate, Dupa gramatica limbii romane pe care "o stapanesti", imi pare rau ca te numesti "Gălățean, din păcate". CHIAR DIN PACATE. Sigur si lucratorii extracomunitari stapanesc mult mai multa gramatica decat tine.

postat de pop vasile Vineri, 2 Iunie 2023 12:54 5.13.132.*** Link la comentariu

la anul este an electoral.Nu trebue sa se vada ca onor primaria face ceva?De trei ani dureaza lucrarile la podul de la drumul de centura si nu se vede nici un progres. Tot de un "secol sa deruleaza si lucrarile la centrura orasului. Nu considerati ca trebue facut ceva d-le "primar". Gindesc ca poate

postat de Boza Maricica Sâmbătă, 3 Iunie 2023 03:02 86.124.200.*** Link la comentariu

Doar o întrebare: înainte de asfaltare sau schimbat țevile de presiune a apei,de scurgere,canalizare, și tot ceea ce trebuia schimbat ?

postat de Popa Dan Luni, 5 Iunie 2023 18:53 89.137.224.*** Link la comentariu

Dacă nu murim repede, apucăm regenerarea lui pucheanu! În micro 17 au asfaltat strada Barboși anii trecuți acoperind și scurgerile de canalizare existente cu material bituminos! ???(din opera lui betonel pucheanu)! ?

postat de Serban Joi, 8 Iunie 2023 13:03 89.136.0.*** Link la comentariu

O tot ia pe la periferie.Pot să adaug și Țiglina 2.care afost recepționat in 1965.fara a face sistematizarea pe verticala.Suntem in zona de impozitare 1 și pe timp de ploaie nu ai pe unde circula.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.