Modernizare finalizată și la Școala „Sfântul Grigorie Teologul”
Primăria Galați raportează finalizarea lucrărilor de modernizare a clădirii Școlii Gimnaziale "Grigorie Teologul" (Nr. 41), în cadrul unui proiect european în valoare de peste un milion de euro. Este vorba despre prima investiție de anvergură la această școală din cartierul Micro 14, strada 1 Decembrie 1918 nr. 1A, construită în anul 1970.
În cadrul proiectului au fost executate, în principal, următoarele lucrări: izolarea termică a pereților exteriori prin montarea unui strat termoizolant din vată minerală bazaltică; înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă; izolarea termică a planșeului; reparații capitale la instalațiile electrice, termice și sanitare; refacerea finisajelor interioare (zugrăveli, lambriuri, gresie, faianță, parchet în sălile de clasă); rampă pentru persoane cu dizabilități; hidranți exteriori; sistem de supraveghere video etc.
Proiectul "Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială «Sfântul Grigorie Teologul» Galați" a avut o valoare totală de 5,6 milioane de lei, din care 4,7 milioane de lei asistență financiară nerambursabilă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.