Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bereşti - Consilieră înconjurată de cinci mări

* Eugen Durbacă şi Octavian Dică vor amândoi *

Consilieră pe lista Partidului Conservator, Elena Petrea, fostă funcţionară la Grupul Şcolar „Paul Bujor”, odată cu ieşirea la pensie a schimbat, fără să piardă nicio zi, Bereştiul pe Italia, să se simtă înconjurată de Marea Tireniană, Marea Ligurică, Marea Adriatică, Marea Ionică şi Marea Mediterană…

Depărtându-se de criza economică din România, ajutând Italia să prospere se ajută şi pe sine, fiindcă nu s-a dus acolo să se uite la alţii cum muncesc. Dacă pensia i-ar fi fost mai de Doamne-ajută nu pleca din ţară. Rămas liber de la 1 august, locul său în Consiliul Local urmează să fie ocupat de altcineva, de pe aceeaşi listă de partid.

Hotărârea va fi luată la nivel de Galaţi: „Împreună cu domnul preşedinte Eugen Durbacă, vom alege persoana cea mai potrivită pentru a fi promovată în Consiliul Local, pe locul rămas liber, ne-a declarat liderul din Bereşti al Partidului Conservator, Octavian Dică, primarul oraşului”.

APIA a pus piciorul pe 1.000 de metri pătraţi

* O investiţie-respect pentru sute de mici fermieri *

În vecinătatea Casei de Cultură „Ion Creangă”, pe terenul viran de la capătul străzii Muzicii, unde cândva se juca tenis, s-a început construirea sediului reprezentanţei din Bereşti a Agenţiei pentru Intervenţii şi Plăţi în Agricultură.

În proiect, un imobil compus din parter şi un etaj, pentru cinci salariaţi. În momentul de faţă, aceştia lucrează într-un spaţiu-cutie de conservă, pus la dispoziţia lor prin bunăvoinţa Primăriei (sunt îngrămădiţi în biroul ocupat înainte de Decembrie ’89 de preşedintele CUASC Bereşti; în zilele de vârf ale întocmirii documentaţiilor de plată, aglomeraţia de mici fermieri atinge cote „istorice”).

Se va resimţi investiţia în creşterea gradului de susţinere, cu bani europeni, a activităţilor cu caracter agricol din nord-estul extrem al judeţului Galaţi? Să sperăm că da. Reamintim unităţile teritorial-administrative deservite de „oamenii de la APIA”: comunele Cavadineşti, Băneasa, Bereşti-Meria, Rădeşti, Bălăbăneşti şi Bălăşeşti şi oraşul Bereşti. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.