Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Panouri fotovoltaice amplasate la Inelul de Rocadă și pe scuarul Brăilei (FOTO)

În locul fântânii arteziene de tip cascadă – care ar trebui amenajată în centrul insulei de la Inelul de Rocadă, așa cum au decis aleșii locali – deocamdată, pe spațiul verde, au apărut două panouri fotovoltaice. Un altul se află pe scuarul străzii Brăilei, în dreptul unor săpături. Cine a montat panourile și care este rolul acestora vă spunem în continuare.
{gallery}panourisolareBr25iul23{/gallery}
Panourile fotovoltaice au fost montate de Apă Canal, în cadrul unui proiect european finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). „Sunt panouri fotovoltaice și sunt necesare pentru alimentarea cu energie electrică independentă de rețeaua orașului a unor cămine de monitorizare realizate în cadrul POIM. Practic, panourile alimentează cu energie echipamente pentru monitorizarea parametrilor apei potabile: debitul, presiunea, concentrația de clor în rețea. În acest fel vom putea monitoriza acești parametri într-un sistem centralizat SCADA, pe dispeceratul central al operatorului”, ne-au declarat reprezentanții Apă Canal.
Căminele de monitorizare, fiind realizate în cadrul unui proiect european, trebuie să aibă sursă de energie regenerabilă, energie verde, și atunci s-a optat pentru alimentarea lor cu aceste panouri fotovoltaice.
În municipiul Galați, Apă Canal are 81 de cămine de monitorizare, iar toate acestea vor funcționa cu energie verde. Prin urmare, acolo unde încă nu s-au montat panouri, acestea urmează a fi instalate.
Rămâne de văzut cum se vor împăca panourile cu planurile de modernizare și regenerare urbană ale Primăriei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

13 comentarii

postat de ro Marți, 25 Iulie 2023 19:37 5.13.233.*** Link la comentariu

In plus, fac si umbra, ceea ce este excelent ... in lipsa copacilor ?

postat de Primus inter pares Marți, 25 Iulie 2023 22:35 84.117.46.*** Link la comentariu

Vei pierde alegerile la anu' , in 2024. Te stii tu care...

postat de daniela-anca Miercuri, 26 Iulie 2023 02:31 89.39.81.*** Link la comentariu

In mijlocul intersectiei nu se planteaza copaci, pietonule!

postat de daniela-anca Miercuri, 26 Iulie 2023 02:40 89.39.81.*** Link la comentariu

Intram intr-o noua era, a energiei regenerabile, ceea ce inseamna ca incepe, in sfarsit, sa ne pese de planeta noastra. Si, ca raspuns la comentariul anterior: In mijlocul intersectiei nu se planteaza copaci, pietonule!

postat de Fanii Apa canal vor avea grija de ele .... Miercuri, 26 Iulie 2023 03:10 108.245.201.*** Link la comentariu

Sa vedem cum vor rezista impotriva sezonului rece-,viscol,zapada, chiciura ,inghet s.a. si impotriva gradul de civilizatie al cetateanului UE/Galati-picioare ,spray ,pietre, etc...

postat de Vox Miercuri, 26 Iulie 2023 03:46 77.111.247.*** Link la comentariu

Ansamblul este extraordinar de urât. Soclurile din beton parca au fost aruncate acolo și în locuri total nepotrivite. In intersecta Domneasca cu Basarabiei, împiedică vizibilitatea. Probabil avizele au fost date fără sa se tina cont de nimic, doar e Apa Canal. E trist ca acest oraș nu are un peisag

postat de LILI Miercuri, 26 Iulie 2023 03:53 86.124.200.*** Link la comentariu

Pe cind va incepe programul monitorizat VFDNMP(vă furăm de nu mai putem) in sistem centralizat NDC ( ne doare*n cot) Sunt străzi peticite de trepidează mașina ca pe piatra cubică,sunt trotuare din anii 1970 terminate, cu gropi si bucati multe crăpate si lipsă,de zici că au trecut UAVurile lui Putin,

postat de FARA MASCA! Miercuri, 26 Iulie 2023 04:42 95.76.37.*** Link la comentariu

Directorul Apa Canal sustinea sus si tare ca societatea nu a primit si nu primeste niciun fel de fonduri de la UE si ca se gospodareste singura din fonduri proprii si ca de asta este foarte scump metrul cub de apa. Pai sa nu-i rupem gatul mincinosului Mama voastra de gunoaie umane ce sunteti.

postat de Cristi Miercuri, 26 Iulie 2023 05:17 5.2.209.*** Link la comentariu

Dupa palmieri, asta lipsea, panourile fotovoltaice, buna aplasare..... Montati panouri pe cladirile Apa-Canal nu in mijlocul bulevardului. Vai si amar de noi.

postat de Nicusor Miercuri, 26 Iulie 2023 05:26 5.13.169.*** Link la comentariu

@ daniela-anca Este prea fina ironia pentru ca sa o intelegi. Dar cand au fost montate si ulterior demontate panourile cu diferite reclame pentru ca reduceau vizibilitatea participantilor la traficul auto CUM A FOST ??? Sau a avut cineva niste teava de vanzare si ce si-au spus, "Lasa ca o folosim

postat de buleala marca puchi Miercuri, 26 Iulie 2023 07:46 165.225.200.*** Link la comentariu

Sunt de acord cu panourile, dar nu pe cel mai circulat bulevard, nu mai zic de Inelul de Rocada, oriunde altundeva ar trebui montate aceste panouri. bataie de joc marca puchi.

postat de Vica de pe 11 Siret Miercuri, 26 Iulie 2023 16:46 89.137.226.*** Link la comentariu

Pai nu era vorba ca in acel rondou se monteaza statuia lui Durbaca!????

postat de Vox Joi, 27 Iulie 2023 06:01 77.111.247.*** Link la comentariu

Joi, 27.07.2023, ora 8. Panourile montate la intersecția Domneasca cu Basarabiei, în special cel de pe partea cu liceul de artă, se mișcă în bătaia vântului (și la aceasta ora vântul nu sufla cu putere). Cu siguranță în cursul zilei de astăzi, dacă viteza vântului va creste, acel panou va zbura de a

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.