O lună de așteptare pentru șantierul de pe strada Brăilei
Traficul pe strada Brăilei, zona Kaufland – Parcul „Coposu”, va continua să fie afectat de șantierul de lucrări prin care s-a intervenit pentru remedierea accidentului de teren, anunță Primăria Galați.
Conform administrației locale, pentru respectarea procesului tehnologic prevăzut de normative, se impune o perioadă de așteptare de circa o lună, timp necesar pentru consolidarea lucrării executate în această etapă. Prin urmare, nu se pot face concomitent alte intervenții, refacerea infrastructurii cu beton rutier lăsându-se așteptată.
„Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto și pietonii sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor.
Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor. Atragem atenția că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, se pedepsește conform prevederilor legislației în vigoare”, transmite Primăria Galați.





Oameni buni, ia, pariati: dupa cit timp de la terminarea lucrarilor va trebui intervenit iar?
Zona respectiva are acest atribut natural. Este afectata de accidente de teren. Kaufland-ul insa a fost construit in"epicentrul"acestei zone, dupa o interminabila lupta dusa de oficialii locali, ce astupau incontinuu fara succes. Dar magazinul s-a construit "nemțește". De meseriasi, nu de Mafie!