Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Proiectul pescăresc „Zătun 2” a cam intrat în „prelungiri”

Finalizarea lucrărilor de la baza de agrement cu specific pescăresc "Zătun 2", proiect cu finanțare europeană obținută de Consiliul Județean Galați prin Programul Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020, a intrat pe ultima sută de metri, chiar în "prelungiri".
Având în vedere necesitatea finalizării lucrărilor rămase de executat, pentru prestarea serviciilor de asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor, în toamna anului trecut a fost încheiat un contract de prestări servicii cu operatorul economic Gloria Domus SRL, însă pe 10 august acesta a încetat prin voința părților.
În plus, în vederea implementării proiectului în condiții optime, conform adresei companiei GIA BVI Construct SRL, privind oferta de prestări servicii pentru continuarea activității de asistență tehnică proiectant pe perioada execuției lucrărilor, este necesară suplimentarea valorii cheltuielilor neeligibile ale proiectului cu suma de 6.545 de lei, inclusiv TVA. În concluzie, bugetul total al proiectului ajunge la valoarea de 3.232.887,78 lei inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă este 1.737.190,03 lei, aspect ce va fi supus aprobării consilierilor județeni în următoarea ședință a instituției.
Nu în ultimul rând, trebuie reamintit că brăilenii de la Larapeu SRL au abandonat investiția de la Balta Zătun într-un stadiu de aproximativ 45%, iar restul de executat a fost reevaluat la aproape 1,83 milioane de lei, exclusiv TVA, în condițiile în care proiectul ar trebui finalizat până la data de 31 decembrie a acestui an.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ganditorul Luni, 21 August 2023 06:24 95.77.107.*** Link la comentariu

"Aici sunt banii furati de la dumneavoastra..."!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.