Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum ar putea fi împădurite zeci de hectare din județul Galați

Consiliul Județean Galați a solicitat autorităților locale din comunele Bălăbănești, Cerțești, Corod, Valea Mărului și Șendreni trecerea în domeniul public al județului Galați a unei suprafețe de aproape 54 de hectare de teren, pentru a realiza ample acțiuni de împădurire. Scopul proiectelor aprobate în ședința de miercuri, 23 august 2023, a aleșilor județeni, este acela de a reduce poluarea din zona drumurilor județene.
"Pentru a reduce efectele schimbărilor climatice, Uniunea Europeană alocă fonduri pentru realizarea de împăduriri în zonele în care se modernizează infrastructura rutieră. Astfel, odată cu banii necesari modernizării drumurilor județene, vom solicita și fonduri pentru împădurirea mai multor terenuri din județul Galați. De aceea, am cerut mai multor UAT-uri din județ transferul a aproape 54 de hectare, urmând ca în ședințele viitoare să mai facem astfel de solicitări. Împăduririle, pe care dorim să le realizăm pe o suprafață de peste 70 de hectare, se vor realiza în cadrul a două proiecte majore de modernizare a infrastructurii rutiere: DN 24D - DJ 251B - DJ 251A - DJ 251H - DJ 251 - DJ 255A - DN 25, pe ruta Bălăbănești - Bălășești - Ciureștii Noi - Ciureștii Vechi - Cotoroaia - Cerțești - Blânzi - Corod - Valea Mărului - Slobozia Conachi - Schela - Smârdan - Traian (comuna Șendreni) și DJ 241G, între Gohor și Brăhășești", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Ce specii vor fi plantate, numărul arborilor și costurile de plantare vor fi stabilite în perioada următoare, de către specialiștii în domeniu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Iancu Jianul Joi, 24 August 2023 06:47 5.13.146.*** Link la comentariu

Cum ar putea? Oare cum? Vin alegerile... si ne laudam ca mai si muncim? Penibil...

postat de Gogu Vineri, 25 August 2023 04:59 82.79.117.*** Link la comentariu

Masina de spalat bani! Au taiat copacii de pe marginea drumurilor pentru reducerea riscului de accidente, acum ii planteaza la loc pentru reducerea poluarii...

postat de Stefan Sâmbătă, 26 August 2023 08:51 5.14.136.*** Link la comentariu

De parcă poluarea și schimbările climatice sunt doar la marginea drumului.Câte terenuri nu stau pârloagă?Chiar și o pădurice înconjurată de terenuri agricole e folositoare pentru că previne și eroziunea.In România până schimbi destinația terenului din arabil in teren forestier,te omoară birocrația

postat de verde Sâmbătă, 26 August 2023 15:36 89.137.138.*** Link la comentariu

Singura solutie la schimbarile climatice este plantarea de arbori pe toata suprafata judetelor a dealurilor, campiilor si toate terenurile parloaga. Nu ai cum sa ai terenuri care zac aiurea si nu se planteaza. Si in jurul orasului sa se planteze si va fi o bariera verde.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.