Mihail Boldea, tot în corzile PDL
* „Pentru mine, meciul s-a încheiat”, spune relaxat parlamentarul *
Deşi se declară în continuare liniştit şi relaxat membru PDL, deputatul Mihail Boldea nu a scăpat încă de judecata partidului. Aşa cum am mai scris, la începutul lunii, Organizaţia municipală a PDL Galaţi a votat cu 24 de voturi „pentru” şi două abţineri o propunere de excludere a parlamentarului din partid.
Motivaţia? Repetatele absenţe ale deputatului de la şedinţele biroului şi lipsa de implicare în activitatea partidului. Propunerea de excludere, potrivit statutului PDL, va ajunge la Biroul Judeţean care, dacă o va vota, o va trimite Biroului Permanent Naţional, pentru judecata şi decizia finală.
Deputatul Mihail Boldea consideră în continuare că decizia luată de municipala condusă de senatorul Marius Necula este una nestatutară şi nu crede că ar putea fi exclus din partid.
„Din punctul meu de vedere, meciul s-a încheiat. Am discutat cu mai mulţi reprezentanţi din Biroul Permanent Naţional, printre care şi Cezar Preda, care mi-au spus să-mi văd de treabă. Nici nu se discută aşa ceva. Sunt în continuare membru PDL şi aşa voi rămâne”, ne-a declarat Boldea.
Liderul organizaţiei judeţene a PDL Galaţi, deputatul Mircea Toader, ne-a declarat însă că Biroul Permanent Judeţean va lua în discuţie propunerea de excludere a lui Boldea la prima şedinţă care ar putea avea loc în această săptămână. Mircea Toader a reiterat însă că nu este de acord cu excluderea deputatului, ci doreşte sancţionarea lui.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.