Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Rețea de canalizare finalizată pe mai multe străzi din Bariera Traian

Lucrările la rețeaua de canalizare din Bariera Traian s-au finalizat, anunță Primăria municipiului Galați și operatorul regional Apă Canal.
"Este pentru prima dată când gălățenii de pe străzile Tunelului, Malul Brateș, Rășinari, Cerului, Tazlău, Lăcrămioarei, Aleea Traian și Aleea Shell se pot racorda la sistemul de canalizare. De asemenea, s-au încheiat lucrările și la stația subterană de pompare ape uzate din strada Malul Brateș", transmite municipalitatea, printr-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, în Bariera Traian, atât stația de pompare, cât și colectoarele de canalizare sunt funcționale la acest moment. Prin urmare, toți gălățenii din zona străzilor menționate își pot racorda instalațiile interioare de canalizare la căminele de racord de la limita de proprietate și pot deversa apa uzată în condiții de siguranță.
Autoritățile promit că investițiile vor continua, pentru a crea posibilități de branșare/racordare la rețelele de apă și de canalizare noilor consumatori din zonă.
La nivelul municipiului Galați se derulează investiții record în infrastructura de apă și canalizare. Lucrările din zona Bariera Traian fac parte din contractul "GL-CL-01 - Alimentare cu apă și canalizare în Aglomerările Galați și Smârdan", în valoare de circa 139 milioane de lei fără TVA. Acest contract este o componentă din "Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Galați în perioada 2014-2020", în valoare de 180 milioane de euro, derulat la nivelul județului Galați de către Apă Canal SA, având ca beneficiare 22 de localități.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Enăchiță VăcărESCU Luni, 28 August 2023 17:52 109.166.133.*** Link la comentariu

Bravo Pucheanu. Felicitări administrației locale.in 2032 ne luam angajamentul sa te votam din nou, adică să mergem pe continuitate cum s ar spune

postat de Vecini Luni, 28 August 2023 19:18 86.124.202.*** Link la comentariu

Cei din zona parcului mai așteaptă încă un an? Avem instalația realizată de 2 ani și încă așteptăm racordarea

postat de Enăchiță VăcărESCU Luni, 28 August 2023 21:56 109.166.133.*** Link la comentariu

Da până în 2032 mai fa o pauză și du-te mai târziu oleacă că e devreme acum. Ne ai umplut de realizări. Lasă ne vreo 8 ani sa ne odihnim și apoi te apuci iar de "modernizări"

postat de florin Marți, 29 August 2023 05:06 86.124.201.*** Link la comentariu

La 6 lei mc de apa canalizata citi o sa se lege la canalizare?Investitiile lui Apa Canal vor deveni prohibitive pt galateanul de rind!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.