Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Stradă cu trotuar nerefăcut de 46 de ani, în zona maximă de impozitare (FOTO)

În urma articolelor recente despre noua hartă fiscală a Galaţiului, proiect aflat în dezbatere publică până pe 26 octombrie, am primit pe adresa redacţiei mai multe sesizări de la cititori care vizează diverse anomalii, legate în special de străzile Traian Vuia şi Henri Coandă, pe care municipalitatea le consideră complet reabilitate şi modernizate şi intenţionează să le treacă în zona A de impozitare, cea mai scumpă din oraş.

Dacă situaţia de pe Traian Vuia este foarte clară, jumătate de stradă nefăcând parte din proiectul de modernizare care s-a derulat de-a lungul liniei de tramvai, trecerea acesteia în zona A de impozitare nefiind justificată în niciun fel, ceea ce se întâmplă pe strada Henri Coandă determină, la rândul său, discuţii despre oportunitatea introducerii impozitării maxime.
{gallery}henricoanda-oct-23{/gallery}
Dincolo de faptul că, atunci când auzi de cartierele Micro 39 sau Micro 40, nici nu-ţi trece prin cap că ar putea fi considerate zone moderne şi ultracentrale, situaţia semnalată de Vanghele Condrea merită să fie adusă la cunoştinţa autorităţilor. Concret, pe strada Henri Coandă s-au refăcut trotuarele aflate în imediata apropiere a carosabilului, însă, pe o porţiune de circa 50 de metri, trotuarul folosit de cetăţenii din zonă este cel aflat la 2-3 metri distanţă, pentru că la parterul blocurilor de acolo se află câteva bănci, mai multe magazine, alimentare şi nu numai, dar şi unul dintre sediile Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale. Ei bine, acest trotuar arată ca după bombardament şi, după cum ne-a spus cititorul nostru, nu s-a intervenit pe el de exact... 46 de ani, de la construcţia blocurilor respective. Drept urmare, oamenii îşi rup vara picioarele în gropi, iar iarna alunecă pe gheaţa care se formează din cauza diferenţei de nivel faţă de carosabil.

Fără discuţie, autorităţile ar putea argumenta că trotuarul respectiv, nefiind chiar la stradă, nu a fost prins în proiectul de modernizare, pentru că este "interior de cartier". Pe de altă parte, însă, dacă toată strada va intra încă de pe acum în zona cu impozite maxime, ce se va întâmpla atunci când, în cele din urmă, vor fi reparate şi interioarele de cartier, din care putem admite că face parte bucata de trotuar despre care vorbim?

Făcând haz de necaz, poate că Primăria se gândeşte să revoluţioneze zonele de impozitare, după modelul claselor energetice, iar unele străzi din Micro 39-40 să fie promovate în zona A+ sau A++, în timp ce în centrul oraşului n-ar trebui să existe artere mai jos de A+++! Pentru că altfel, singura explicaţie a promovării într-o zonă superioară de impozitare a unor (bucăţi de) străzi care n-au văzut asfaltul de ani buni şi sunt situate în cartiere periferice este nevoia acută de bani a bugetului local, pe care încearcă să-i obţină de la nişte gălăţeni pentru care modernizarea invocată de municipalitate este încă o noţiune foarte abstractă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Nespecial Marți, 24 Octombrie 2023 17:34 89.136.7.*** Link la comentariu

Tot orasul e in zona A dar nu poti merge pe trotuar de gropi si denivelari. Trotuarele sunt neasfaltate in marea majoritate a cartierelor. Va taxam ca sa avem salarii mari si pensii speciale!

postat de Nicusor Marți, 24 Octombrie 2023 17:43 5.13.184.*** Link la comentariu

Pentru unii MUMA pentru altii CIUMA. Pe strada Brailei pe sensul de mers dinspre magazinul Kaufland spre Stadionul Dunarea/Tabara refugiati Galati/McDonald's, trotuarul de pe partea dreapta a fost "regenerat" modernizat: asfaltat, plantat verdeata, plasa antiburuieni, sistem de irigare.

postat de Nicusor Marți, 24 Octombrie 2023 17:43 5.13.184.*** Link la comentariu

Continuare: Trotuarul de pe partea stanga "ABANDON TOTAL". Sapaturi lucrari gaze, Apa-Canal, carpiri sub forma de asfaltari. Oare pentru simplul fapt ca pe partea dreapta sunt construite vile una si una ?

postat de marr Marți, 24 Octombrie 2023 18:14 86.124.200.*** Link la comentariu

Interior de cartier ...cum adica , ca si cum , e parte din Apartamentele oamenilor ? Daca e responsabilitatea lor , sa iasa oamenii cu o mana de glet ...sa niveleze Treaba :)) (ca o concluzie dulce-amara - tot betonu' lu' ceausescu e mai rezistent)

postat de Chris39b Miercuri, 25 Octombrie 2023 03:15 89.137.225.*** Link la comentariu

Veniți și în 39B, Strada fabricii de bere sa vedeți trotuarele care au fost scoase cu tot cu copaci... O să mergem la vot când o cânta pinguinii... Să vă fie rușine...

postat de pro Miercuri, 25 Octombrie 2023 03:21 5.13.210.*** Link la comentariu

Pai vom vota primarul si consilierii cu "A"(afara) pe buletinele de vot nu cu stampila rotunda. Acum nu le mai ajunge bataia de joc in care spun ca albul e negru si ca Galati e New York. Mai vor si bani in plus pentru asta de la cei prost platiti! In plina criza!

postat de Cristi Miercuri, 25 Octombrie 2023 05:43 5.2.209.*** Link la comentariu

Asa arata mai tot orasul, au modernizat pe fonduri europene o artera si brusc se simt indreptatiti sa mareasca impozitele ca si cum ai avea conditii civilizate de trai si ti-ar fi crescut si salariul. PS nu toti galatenii sunt bugetari domnule Pucheanu! Mai sunt si amarati!

postat de Costache Carmen Miercuri, 25 Octombrie 2023 05:53 109.166.131.*** Link la comentariu

Bvd Coșbuc este o rușine Trotuare nu exista Sunt spatii cu pietriș și bolovani, vegetație unde îți rupi încălțămintea!

postat de Adrian Miercuri, 25 Octombrie 2023 07:01 5.2.205.*** Link la comentariu

Si o sa iasa Primaria cu declaratie standard: " urmeaza sa ajungem acolo, zona este inclusa intr-un amplu proiect de modernizare....blablabla"

postat de Lala Miercuri, 25 Octombrie 2023 11:45 5.2.205.*** Link la comentariu

Si zona Portului tot a orasului Galati este. Daca va prinde vreo ploaie si mergeti pe strada Marinei sau Delfinului din Galati, pana in intrarea la Damen, si nu detineti un autoturism 4x4 sau tractor, s-ar putea sa ramaneti acolo inamoliti. Gauri in starzi nu se pot numi, sunt cratere si depuneri de

postat de Iorga Gheorghe Joi, 26 Octombrie 2023 17:02 5.13.168.*** Link la comentariu

Incă din 2018, odată cu realizarea noii instalații de alimentare cu gaze naturale, strada Gradina Veche s-a transformat în adevărat teren pentru încercarea suspensiilor. Toate racordurile transversale au devenit șanțuri. Poate totuși le va verdea d-l primar și va lua masurile de remediere.

postat de Ionel Oprea Vineri, 27 Octombrie 2023 13:47 86.124.200.*** Link la comentariu

Locuesc în zona propusă pentru impozitare maximă! Bloc J 12 scara1 - cum intri din strada H. Coandă spre locul de joacă și parcare îți rupi picioarele pe trotuoarul dintre J12 și J6, un miros insuportabil de la gunoi și din fostul cinema Flacăra, gălăgie zi și noapte în parcul de joacă etc., etc. !

postat de un cetatean Vineri, 27 Octombrie 2023 23:11 5.13.192.*** Link la comentariu

acest oras este condus de foarte multa vreme de tarani prosti ajunsi sefi la oras prin cine stie ce imprejurari

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.