Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Renovarea fostului Cinema „Dacia”, la licitaţie

Primăria municipiului Galaţi caută constructori pentru renovarea fostului Cinema „Dacia” de pe strada Oţelarilor nr. 11. Contractul scos la licitaţie are o valoare estimată substanţială - 7.789.863 de lei fără TVA, în condiţiile în care administraţia locală a obţinut, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, o finanţare de numai 2.133.722 de lei pentru „Renovarea energetică a imobilului din strada Oțelarilor nr. 11 (fost cinematograf "Dacia")”.

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, ofertele din partea constructorilor sunt aşteptate până pe 24 noiembrie 2023, iar criteriul de atribuire a contractului este „preţul cel mai scăzut”.

Termenul de execuţie a lucrărilor trebuie să fie de 18 luni de la data predării amplasamentului.

Aşa cum ați putut afla din ziarul "Viața liberă", preluând aceste clădiri de la RADEF ”RomâniaFilm - în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - municipalitatea s-a obligat ca, în termen de maximum patru ani, să asigure prin investițiile necesare reabilitarea, dotarea și modernizarea sălilor de spectacol cinematografic. De asemenea, s-a obligat să asigure, pentru o perioadă de minimum 15 ani, cu periodicitatea necesară, difuzarea de film cinematografic.

Primarul Ionuţ Pucheanu şi-ar dori ca principala destinaţie a imobilului renovat să fie aceea de centru de excelență în robotică.

Vom reveni cu amănunte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

3 comentarii

postat de comunismul Joi, 2 Noiembrie 2023 16:28 5.13.136.*** Link la comentariu

cinema dacia nu a mai functionat decat pana in 1997! dupa 1997 a fost inchis! si nu a mai functionat! ma mir ca va ganditi dupa atata timp sa il renovati si pe asta! credeam ca il lasati asa! ca sunteti in stare!

postat de Terente ...din Galati Joi, 2 Noiembrie 2023 21:32 89.137.229.*** Link la comentariu

Fratilor, rezolvati cu parterul blocului de la inelul de rocada. A devenit rusinea Galatiului. Cine vine sau pleaca din oras, da cu nasul in mizeria de acolo!

postat de Tudor Vineri, 3 Noiembrie 2023 17:41 5.13.180.*** Link la comentariu

Fostului centru de recoltare a sângelui, din Țiglina 1, nu i se găsește nicio întrebuințare?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.