Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lucrări de infrastructură rutieră pe "centura mică". Se toarnă al doilea strat de asfalt

Pe șantierul Drumului de Centură (DJ 251M) al municipiului Galați - "centura mică" - s-a trecut la turnarea celui de-al doilea strat de asfalt pe o serie de tronsoane rutiere, informează Consiliul Județean (CJ) Galați.

"Se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt pe tronsonul dintre Talcioc și Fabrica de Bere, pe toate cele patru benzi ale drumului, mai ales că vremea e bună pentru astfel de lucrări. Recent, s-a turnat al doilea strat de asfalt și în zona sensului giratoriu de la intersecția cu Prelungirea Brăilei. De asemenea, vor continua lucrările la amenajarea noului sens giratoriu de la Talcioc, precum și la trotuarele din zonă", a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Aceste lucrări vin după ce, la începutul acestei luni, au fost turnate primele straturi de asfalt la rampele podului hobanat. De asemenea, în cursul lunii noiembrie s-au turnat și ultimii 380 de metri cubi de beton, din totalul de 2.000 mc turnați doar pe tablierul podului hobanat. În prezent, pe pod se lucrează la partea de hidroizolație.

Proiectului drumului de centură are o valoare de peste 41 milioane de euro și este cel mai amplu proiect de infrastructură din județul Galați. Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, grație unui proiect derulat de Consiliul Județean (CJ) Galați, suplimentar fiind preluat și un subproiect conex al municipiului Galați, privind reamenajarea întregii rețele de utilități - apă, gaze, canalizare - aferente amplasamentului construcțiilor.

Pe lângă podul hobanat, Drumul de Centură al municipiului Galați este proiectat să aibă o lungime de 10,58 km. Podul hobanat aflat în lucru pe DJ 251M are ca scop scurtarea actualului drum de centură cu aproximativ 2 km, creșterea siguranței circulației prin evitarea unor zone aglomerate din oraș și traversarea unei zone aflate la diferență de nivel, legând practic cartierele Micro 39C (zona Talcioc) de Micro 13 (zona ANL).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Un contribuabil Vineri, 15 Decembrie 2023 19:13 86.124.200.*** Link la comentariu

De ani de zile se chinuie autoritatile sa faca o centura de 10,5 Km si un pod hobanat peste o vale! Ar trebui sa ia exeplu altor orase precum Brasov, Sibiu, Alba Iulia. Ce sa mai vorbim de drumul prin curtea Politiei de Frontiera!

postat de Alergătorul de pe Faleză Vineri, 15 Decembrie 2023 22:04 46.97.176.*** Link la comentariu

La cat de greu se mișcă cu lucrările, parca ar face 1000 de km, nu 10!

postat de sitizen Sâmbătă, 16 Decembrie 2023 05:49 5.13.164.*** Link la comentariu

cele doua straturi de asfalt ale Centurii, au ridicat drastic nivelul carosabilului fata de strazile perpendiculare (Ionel Fernic, Traian Vuia, Grigore Ventura)...o sa fie interesant accesul .

postat de La vara numai gropi Sâmbătă, 16 Decembrie 2023 06:34 5.13.180.*** Link la comentariu

Oare merge asfaltul pus peste apa,noroi și frig.dar cred că asta e metoda ideala de sifonat bani.Toata vara au stat la umbra și acum dau buleală

postat de Dgi Sâmbătă, 16 Decembrie 2023 14:29 5.13.167.*** Link la comentariu

O scurtare de 250 m , nu mai umflati cifrele ca sunt unii mai si gandesc

postat de MM Sâmbătă, 16 Decembrie 2023 22:02 5.13.222.*** Link la comentariu

Tiiiii, ce mișto este să halești lovele dintr-o funcție la nivel județean, timp de 4 ani și apoi să cerșești voturi pt o lucrare ce trebuia terminată în maxim 2 ani.

postat de Catalin Miercuri, 20 Decembrie 2023 07:04 80.32.118.*** Link la comentariu

Am umblat si eu prin lumea asta dar pe nicaieri nu am vazut un giratoriu la o centura a orasului, iar noi avem deja 3 (Brailei, Talcioc si Bariera Traian) si urmeaza a 4 in Cosbuc. Dorel proiectantul a vazut oare centura Parisului sau cele 4 centuri ale Madridului? Ca sa nu mai vorbim de alte orase.

postat de Terente ...din Galati Miercuri, 20 Decembrie 2023 09:51 89.137.229.*** Link la comentariu

"Hobanatul": o investitie pe bani muuulti, de care nu era neaparata nevoie. Nu rezolva absolut nimic! O simpla deviere de trafic peste o rapa, prin intermediul unui pod scump , ce v-a "descarca" traficul intr-un nod de circulatie. Nimic gandit de la un capat la altul!

postat de Iuliu Miercuri, 20 Decembrie 2023 13:49 5.13.167.*** Link la comentariu

Câtă frustrare la/pe unii... CumEİcu "ai lor"NE0@meni(enc0mpetenți,UNİİchiar agresivi)nu-s în stare(dar niciNUvor)A CONSTRUI(EI,"aiLOR")sau măcarA SUSȚINEa se construi LA/ÎN...GALAȚIce au propusALȚIIa se construiPENTRUorașul(jondețul)acesta,cum a fost cel de dinainte(alesul lor STAN)&proiecteleSALE

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.