Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mai puţini bani pentru cluburile sportive, deşi bugetul oraşului e mai mare

Deşi, conform autorităţilor locale, "bugetul pentru 2024 este cel mai mare din ultimii opt ani", suma alocată în acest moment finanţărilor pentru programele iniţiate de organizaţiile sportive este de doar 3.000.000 de lei. Cu 500.000 de lei mai mică decât cea pusă la bătaie în februarie anul trecut şi care, ulterior, a fost suplimentată substanţial.

Printr-un anunţ postat pe portalul Primăriei, Consiliul Local al municipiului Galaţi face cunoscută intenția de a deschide procedura privind finanţarea din bugetul local a programelor iniţiate de către organizaţiile sportive, conform prevederilor legale. "Bugetul alocat finanţărilor pentru programele sportive iniţiate de organizaţiile sportive, aşa cum sunt enumerate în Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare, este de 3.000.000 de lei. Dosarele cu documentaţia pentru finanțare vor fi depuse la Registratura municipiului Galaţi până la data de 23 februarie 2024, ora 14,00", se arată în anunţul de pe site-ul Primăriei Galaţi.

Din start, am remarcat că suma pusă la bătaie în 2024 este mai mică decât cea din februarie 2023

La acel moment, bugetul alocat pentru finanţarea cluburilor şi asociaţiilor sportive se ridica la 3.500.000 de lei. Această sumă a fost majorată cu 600.000 de lei chiar în şedinţa Consiliului Local din 23 martie 2023, când au fost aprobate finanţările pentru cluburile sportive. Banii în plus s-au dus la Asociaţia Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galaţi, după ce antrenorul Dorinel Munteanu a cerut sprijin pentru echipă: "Atacăm Liga I cu speranţă, cu încredere, dar pentru aceasta avem nevoie de susţinere prin finanţare. Să fim alături în această bătălie fotbalistică cu echipe care au un buget mult mai mare decât al nostru". Aşa că prima finanţare pentru Oţelul a ajuns la 2.600.000 de lei.

La finele lunii august 2023, şase dintre cluburile sportive finanțate deja de la bugetul local în 2023 au primit fonduri suplimentare prin acte adiţionale la contractele încheiate deja cu Primăria. Aşa cum relatam la acel moment, finanţarea acordată Clubului Oţelul a fost suplimentată cu 2.300.000 de lei. Deci, în total, finanţarea alocată echipei Oţelul s-a ridicat la 4.900.000 de lei de la bugetul local.

În topul finanţărilor de la bugetul local a intrat şi Asociaţia Clubul Sportiv United Galaţi - Clubul Sportiv Unit Galaţi. În martie, prin hotărârea aleșilor, i s-au alocat 1.010.000 de lei, iar în august, încă 540.000 de lei. Iată ce finanţări au primit celelalte structuri sportive, în cursul anului 2023: Asociaţia Fotbal Club Universitatea Galaţi - 250.000 de lei; Asociaţia Clubul Sportiv Academia de Baschet Phoenix Galaţi - 160.000 de lei; Asociaţia Fotbal Club Universitatea Galaţi - 150.000 de lei; Asociaţia Clubul Sportiv Școala de Fotbal Oțelul Galaţi - 100.000 de lei; Clubul Sportiv Universitatea Galați - 50.000 de lei, Clubul Sportiv Siderurgistul Galați - 50.000 de lei; Asociația Clubul Sportiv Smart Galați - 20.000 de lei; Asociaţia Club Sportiv Luceafărul Galaţi - 10.0000 de lei.

Rămâne de văzut ce bani vor fi alocaţi structurilor sportive în 2024.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Chiar asa Luni, 12 Februarie 2024 00:44 5.13.155.*** Link la comentariu

Rusine, da-ti bani mai multi pe artificii si altor panarami iscate si inventate decat Clubului Otelul, care deja ia-ti inmormantat cu aceasta decizie, nici macar nu a ramas acelasi buget ca anul trecut, dar banii trebuie tocati frumos sau sifonati in alta parte.

postat de Gigel Luni, 12 Februarie 2024 06:19 5.13.166.*** Link la comentariu

Ar trebui mai multe terenuri pentru toata lumea sa fie incurajata miscarea si sportul de placere.Apoi ai o baza de selectie daca vrei performanta.Daca se incurajeaza doar spartul demintelor pe stadion.....

postat de eu Luni, 12 Februarie 2024 06:23 86.124.201.*** Link la comentariu

Impuneți școlilor să nu mai tină încuiate terenurile de sport,sunt în administrarea Primăriei! Sportul de masă contează,nu derbedeii politici și salariile fotbaliștilor. E atât de simplu! În absența mișcării, telefon, tik tok, tzancă uraganu și spinări cocoșate scrie pe generația asta!

postat de Roman Luni, 12 Februarie 2024 07:23 5.13.133.*** Link la comentariu

Logic ar fi sa creati un cont separat ptr fiecare echipa iar cine vrea sa achite,asa ar fi logic,stiu e complicat dar nimeni nu ar mai comenta ca i se baga mana in buzunar...dupa a ti vira banii echipei respective.Ca si un administrator.Complicat dar asa e romanul.Eu unul as accepta sa achit.

postat de un suporter al otelului nu al primarului Luni, 12 Februarie 2024 07:52 5.13.144.*** Link la comentariu

Banii se duc acolo unde se pot palma ca doar sint alegerile. Hai otelu.

postat de Ai noștri Luni, 12 Februarie 2024 11:24 78.209.110.*** Link la comentariu

Eu as lansa campania de desființarea poliției locale inutile și cu banii economisiți as relansa sportul în Galați. Avem deja poliție si jandarmerie si trebuie să-si faca treaba.Aș finanța Oțelul dar nu oricum. As da bani să se refacă centrul de copii și juniori și la vânzare as avea o cotă parte.

postat de Dan22 Luni, 12 Februarie 2024 21:01 65.75.73.*** Link la comentariu

Huaaa,Huuuu! Alo, Betonel fă stadion si suplimenteaza bugetul Otelului ca e singurul care mai aduce bucurie in Galati, si din sezonul viitor singurul din Moldova (Botosani si Iasi vor retrograda).

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.